Trăim o perioadă de efervescență fără precedent în infrastructura României. Niciodată nu am avut pe masă, simultan, atâtea miliarde de euro: PNRR, Programul Operațional Transport, fonduri pentru Spitale Regionale, autostrăzi care străpung Carpații și magistrale noi de metrou. Pe hârtie, suntem în fața unei modernizări istorice. Dronele survolează șantierele, softurile calculează volume, iar termenul „digitalizare” este pe buzele tuturor miniștrilor.
Totuși, ca om care analizează zilnic cifrele și realitatea din piața construcțiilor, simt o îngrijorare profundă. Nu mă tem că nu avem bani. Mă tem că nu avem oamenii care să-i gestioneze. Și mai precis, mă tem că ne auto-sabotăm printr-un blocaj legislativ absurd.
Zilele acestea, citesc cu interes dezbaterile din bula noastră profesională. Asociații care cunosc foarte bine nevoia de BIM, pledează pentru amânarea introducerii meseriilor BIM (Building Information Modeling) în Clasificarea Ocupațiilor din România (COR), invocând nevoia de perfecțiune și „dezbateri publice”. În teorie, prudența sună bine. În practică, însă, pe șantierele patriei și în birourile de achiziții publice, această amânare a standardizării rolului de Manager BIM creează o situație imposibilă matematic, un veritabil „gât de sticlă” care sugrumă piața.
„BIM Washing” și Teatrul ieftin din licitații
Să fim pragmatici și să ne uităm direct în „motorul” licitațiilor publice. În noile caiete de sarcini emise de autorități precum CNIR sau pentru Spitalele Regionale, cerințele BIM au început să apară. Uneori obligatorii, alteori aducând puncte decisive la evaluarea tehnică.
Dar, pentru că Managerul BIM nu există în COR, autoritatea contractantă este legată de mâini. Nu poate cere legal: „Expert Cheie: Manager BIM certificat”. Așa că este forțată să accepte formulări vagi. Rezultatul? Un fenomen pe care îl numesc „BIM Washing”. Ofertantul oportunist cumpără o licență de soft, face niște randări 3D spectaculoase („poze frumoase”) și ia punctajul. Statul plătește preț de „Ferrari digital” (pentru a avea date, costuri, mentenanță), dar primește o machetă de plastic, goală de informație reală.
De ce se întâmplă asta? Pentru că nu avem un Standard de Calificare care să ne permită să filtrăm impostura. Și mai grav, pentru că nu avem școli care să producă specialiști, pentru simplul motiv că școlile nu au voie să existe fără un cod COR.
Paradoxul UTCB: Elita e necesară, dar nu suficientă
Aici ajungem la miezul problemei, un aspect pe care mulți îl ignoră în această dezbatere. În acest moment, în absența unui cod COR și a programelor de formare profesională a adulților (cursuri autorizate ANC), singura rută credibilă și solidă de pregătire în România este Masterul de BIM de la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB).
Trebuie să fiu foarte clar: Jos pălăria pentru ce face UTCB. Este un program de elită, cu profesori dedicați, parteneriate cu mediul privat și o curriculă aliniată la realitate. Este „Standardul de Aur” academic. Dar haideți să facem un calcul simplu, de antreprenor.
Câți absolvenți scoate acest Master anual? Să fim optimiști: 30, poate 50 de specialiști pe an? Câte proiecte majore de infrastructură și civile se derulează în România în același an? Sute. Dacă punem la socoteală și proiectele private medii și mari, vorbim de mii.
Matematica este necruțătoare. Cum vrem să acoperim necesarul de Manageri BIM pentru sute de șantiere naționale cu o promoție de 30 de absolvenți de Master? Este ca și cum am încerca să stingem un incendiu de pădure cu un singur extinctor, oricât de performant ar fi el. Capacitatea de livrare a sistemului universitar este infinit mai mică decât cererea pieței.
Ingineri de Formula 1 vs. Șoferi Profesioniști
Blocând introducerea meseriei în COR, blocăm automat piața privată de formare profesională. Dacă am avea codul COR pentru Manager BIM ieri, de mâine ar putea apărea furnizori de formare autorizați – companii, asociații, centre de training – care să pregătească sute de profesioniști. Nu la nivel de Masterat academic (acela rămâne pentru elită și cercetare), ci la nivel de competență practică, operațională, conform ISO 19650.
Gândiți-vă la analogia cu șoferii. Masterul UTCB pregătește „inginerii de Formula 1” – oamenii care pot proiecta motorul, care înțeleg fizica din spate la nivel atomic. Avem nevoie disperată de ei în punctele cheie. Dar șantierele României au nevoie și de mii de „șoferi profesioniști” – oameni care au luat un permis (curs de calificare), știu regulile de circulație și pot conduce mașina din punctul A în punctul B fără să facă accident.
În acest moment, refuzând standardizarea COR, noi spunem practic: „Nu dăm permise de conducere nimănui. Așteptăm ca toți cei 10.000 de șoferi necesari să termine Facultatea de Autovehicule Rutiere”. Este o utopie care ne costă bani. Proiectele nu așteaptă. Așa că volanul este preluat de oameni fără permis, de meșterul “Zeu cu tabletă”, care conduce după ureche și bagă proiectul în șanț.
Vulnerabilitatea juridică a statului
Lipsa unei mase critice de specialiști certificați (care nu poate fi asigurată doar de mediul universitar) pune statul într-o poziție ingrată. Chiar dacă un funcționar curajos de la CNIR ar vrea să impună standarde drastice, piața ar putea contesta licitația spunând: „Cerință restrictivă. Nu există pe piața muncii suficienți experți cu calificarea cerută de voi”. Și ar avea dreptate.
Dacă ne bazăm doar pe absolvenții de Master, creăm un monopol involuntar și un blocaj. Standardizarea în COR deschide piața educațională. Creează concurență între furnizorii de training. Crește numărul de specialiști. Scade costul expertizei prin creșterea ofertei. Asta înseamnă o piață sănătoasă.
„ Zeu” vs. Procesul Standardizat
Să nu uităm cu cine ne luptăm. Inamicul nu este imperfecțiunea definițiilor din COR. Inamicul este mentalitatea de „Zeu” – omul care le știe pe toate, nu scrie nimic și ține minte totul. În lipsa Managerului BIM standardizat, acest personaj s-a digitalizat. A devenit „ Zeu cu tabletă”. E cel care îți spune: „Lasă , că fac eu modelul să arate bine”. Dar el nu lucrează după standarde, ci după propriile reguli. Când el pleacă, ia „știința” cu el.
Avem nevoie de Manageri BIM care să fie „Șerifi” ai datelor. Care să impună rigoarea. Iar acești oameni nu pot fi produși doar într-o singură aulă universitară din București, oricât de performantă ar fi. Ei trebuie să fie produși de un sistem național de calificare, rapid, agil și standardizat.
Amânarea standardizării Managerului BIM pe motiv de „calitate academică” condamnă, de fapt, șantierele la mediocritate. Masterul UTCB trebuie să rămână vârful de lance, farul călăuzitor. Dar nu poate fi singura barcă de salvare într-un ocean agitat.
Avem nevoie de COR pentru a construi flota. Avem nevoie de cursuri vocaționale, de certificări recunoscute, de o piață a educației vibrantă. Altfel, vom avea cele mai frumoase caiete de sarcini din Europa, cele mai bune intenții academice, dar șantierele vor fi conduse tot de „băieții care se descurcă”. Iar „descurcăreala”, în epoca digitală, se plătește cu milioane de euro pierduți din banii noștri.
Haideți să fim serioși. Matematica nu minte. Standardizați Managerul BIM azi, ca să avem cine să conducă proiectele mâine.
