Orașul conectat: energie geotermală, pompe de căldură și energie din deșeuri
Podcast 4Construct · invitat: Valentin Zaharia, Director Tehnic și de Performanță, Veolia România
Cătălina Manoloiu (Miu)
Business Development Director
Când vorbim despre „orașul inteligent” (smart city), ne imaginăm de obicei clădiri pline de senzori și aplicații de mobilitate. Valentin Zaharia, director tehnic și de performanță la Veolia România, propune însă o definiție mult mai consecventă: orașul conectat este cel în care apa, energia și deșeurile încetează să mai fie trei servicii separate și devin un singur sistem, în care resursele considerate „reziduale” — apa uzată, nămolul, căldura pierdută în procese — se transformă în surse locale de energie. În centrul acestui model stau tehnologii concrete: energia geotermală, pompele de căldură de mare eficiență, biogazul și cogenerarea.
Este o perspectivă de inginer, formată pe teren. Valentin Zaharia a pornit ca inginer hidrotehnician specializat în modelare hidraulică, a condus dispeceratul și sistemele SCADA/GIS la Apa Nova, iar din 2019 coordonează tehnic activitatea Veolia în România. De acolo vine și scepticismul lui față de soluțiile-minune: „Nu există o rețetă, nu există o soluție unică ce poate fi aplicată, replicată în toate site-urile. De aceea, pentru noi fiecare proiect este unic.”
Problema orașelor: nu lipsa tehnologiei, ci lipsa integrării
Orașele românești se confruntă, spune Valentin Zaharia, cu două probleme suprapuse. Prima este infrastructura învechită — rețele de apă și canalizare gândite acum 100–120 de ani, imposibil de înlocuit peste noapte fără a bloca traficul și viața orașului. Soluția nu e demolarea, ci un plan multianual și tehnologii minim invazive, fără săpătură. A doua problemă este că sistemele de apă, termoficare și deșeuri sunt operate izolat, deși între ele există sinergii masive.
Aici intervine reîncadrarea propusă de Veolia: o stație de epurare nu mai este un simplu consumator de energie, ci un potențial producător. „Stațiile de epurare, în special ale municipiilor de peste o sută de mii de locuitori, sunt adevărate centrale de producție de energie electrică și termică — sau au un potențial foarte mare să devină”, explică Valentin Zaharia.
„Avem la îndemână, în sistemele noastre locale, capacități disponibile, neexploatate, nevalorificate, care ne pot genera o mare parte a independenței față de sursele externe."
Miza nu e mică. Un studiu european citat în podcast arată că biogazul produs la nivelul statelor membre ar putea acoperi aproximativ 50% din cantitatea de gaz care era importată din Rusia înainte de război. Iar în ecuația climatică urbană, energia termică și transportul cântăresc fiecare circa 40% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul UE — exact zonele pe care le atinge un oraș conectat.
Biogaz și cogenerare: Glina, cea mai mare „centrală verde" a Capitalei
Cel mai concret exemplu al episodului este stația de epurare Glina, pe care Valentin Zaharia o descrie drept cel mai mare producător de energie regenerabilă din regiunea București–Ilfov. Procesul îmbină biogazul cu cogenerarea: nămolul rezultat din treptele mecanică și biologică intră în digestie anaerobă circa 28 de zile, la 36–38°C, și produce biogaz cu aproximativ 65% metan, ars apoi în motoare de cogenerare care produc simultan electricitate și căldură. Căldura menține digestoarele și clădirile administrative, turbinele montate înainte de evacuarea apei în emisar produc energie suplimentară, iar pe amplasament se adaugă un parc fotovoltaic.
Rezultatul este o stație care își asigură o parte substanțială din energia electrică și integral necesarul de energie termică — un model în care „deșeul” devine combustibil.
Energie geotermală și pompe de căldură: dovada de la Alba Iulia
Pe partea de energie, Veolia mizează pe soluții de energie geotermală de suprafață (GeoExchange): sonde de 100–150 m adâncime, unde solul păstrează o temperatură constantă de 12–13°C, cuplate cu pompe de căldură sol-apă. Eficiența e net superioară sistemelor clasice — un coeficient de performanță de peste 4 la încălzire și 6–7 la răcire, de circa două ori mai bun decât o pompă de căldură aer-apă. Gazul rămâne doar rezervă pentru cele 15–20 de zile de vârf de iarnă.
Cel mai puternic argument nu este însă tehnic, ci vizual — și vine dintr-un proiect public. „Costurile cu încălzirea și răcirea clădirii s-au redus cu 95%”, spune Valentin Zaharia despre un cămin de bătrâni din Alba Iulia, unde sistemul clasic pe gaz și aparatele de aer condiționat au fost înlocuite cu o pompă de căldură geotermală și panouri solare, cu finanțare norvegiană. Este exact metoda lui de a convinge autoritățile:
„Ceea ce vezi, creezi. Cel mai bun exemplu este acela în care îi arăți o soluție funcțională, funcționând."
Că principiul scalează o arată și sistemul de energie geotermală de la laserul de la Măgurele — circa 1.100 de sonde, în funcțiune din 2015, cu un impact asupra temperaturii solului de doar ±0,2°C.
Comunități energetice: patinoarul care încălzește bazinul
Orașul conectat înseamnă și potrivirea consumurilor complementare. Un patinoar are nevoie de frig, un bazin de înot are nevoie de căldură: căldura extrasă din gheață poate încălzi apa bazinului, aproape fără energie suplimentară. Un data center din Braunschweig (Germania) își cedează căldura serverelor unui cartier rezidențial. Iar o clădire de birouri, cu consum în timpul zilei, se completează energetic cu una rezidențială, cu consum seara.
Peste toate acestea, Veolia așază platforma Hubgrade, un fel de „virtual power plant” care integrează producția și consumul într-un singur sistem decizional, scalabil de la o cameră la un oraș întreg — și care generează adesea economii comportamentale, non-investiționale (o creștere de un grad a temperaturii de răcire poate însemna circa 7% economie).
Ce lipsește: viziune, planificare și răbdare
Valentin Zaharia insistă că Veolia „nu este un furnizor de echipamente, ci un integrator și un partener pentru municipalitate pe termen lung” — care rămâne și garantează indicatorii de performanță, nu execută și pleacă. Ce blochează replicarea proiectelor de eficiență energetică nu e tehnologia, ci planificarea. Și, pe alocuri, o anumită grabă:
„Aici ne e metehna românească. Vrem să ardem etape, vrem să fie finalizat proiectul ieri, dacă se poate, înainte de a fi început."
Antidotul, spune el, e un plan multianual în care „fiecare pas pe care îl facem de la momentul T zero să tindă către obiectivul final”. Cel mai mare potențial neexploatat rămâne valorificarea energetică a deșeurilor în marile municipalități — semnul că, pentru orașele românești, drumul spre independență energetică trece, în bună parte, prin ceea ce astăzi aruncăm.
