Podcast 4Construct | Bogdan Tițu: Digitalizarea eficienței energetice cu Samsung SmartThings Pro
Cătălina Miu
Business Development Director
Recent, l-am avut invitat în podcastul nostru pe Bogdan Tițu, Marketing and Operations Lead la Samsung Climate Solutions. Bogdan este un om cu o experiență incredibilă, fiind de aproape 10 ani în echipa Samsung și martor la toată evoluția lor, de la o divizie mică până la echipa de 18 specialiști de astăzi, care se ocupă de piețele din România și Bulgaria.
Am extras pentru voi câteva idei din discuția noastră, pe care cred că orice dezvoltator sau proprietar de afacere ar trebui să le știe.
Samsung nu înseamnă doar telefoane și televizoare
Deși îi știm cu toții pentru gadgeturi, Samsung este un uriaș în construcții (au construit chiar și Burj Khalifa) și au inventat primul lor aer condiționat încă din 1970. În Europa, și implicit în România, s-au concentrat masiv pe soluții care să respecte regulile stricte de eficiență energetică de la noi, care sunt mult mai specifice decât în alte zone ale lumii.
SmartThings Pro: Creierul clădirii tale, direct în Cloud
Bogdan a explicat cum au adus experiența aplicației pe care o avem mulți pe telefon (SmartThings) în zona de business. SmartThings Pro este un sistem care nu are nevoie de servere complicate sau hardware greoi.
Ce poți face cu el?
- Gestionare multi-site: Dacă ai o cafenea sau un lanț de shop-uri, poți vedea consumul și temperatura din toate locațiile dintr-un singur loc.
- Inteligență Artificială: Sistemul „învață” să răcească sau să încălzească clădirea atunci când curentul este mai ieftin sau înainte să vină canicula.
- Rapoarte automate pentru bănci: SmartThings Pro poate scoate foarte ușor rapoartele de consum și eficiență pe care băncile le cer pentru aprobarea sau menținerea finanțărilor verzi.
- Certificări BREEAM și nZEB: Sistemul te ajută să monitorizezi indicatorii necesari pentru a obține clădiri certificate, ceea ce crește valoarea activului tău pe termen lung.
- Transparență totală: Poți vedea exact unde se consumă energia și poți genera date clare care să susțină strategia ta de sustenabilitate
Bogdan a demontat și un mit: pompele de căldură chiar fac față iernilor noastre. Cu tehnologia lor Flash Injection, acestea scot apă caldă la 70°C chiar și când afară sunt -20°C.
Iar pentru clădirile vechi sau monument, unde nu poți dărâma pereți, au lansat un chiller modular (HVM) foarte compact, care se adaptează ușor în spații mici.
Digitalizarea nu mai este un moft, ci o soluție prin care ne amortizăm investiția mai repede. Cum spunea și Bogdan, „dacă se vrea, se poate”, dar trebuie să începem să alegem soluțiile cu cap, nu doar după cel mai mic preț de pe etichetă.
Vă invit să vedeți tot interviul nostru pe YouTube pentru a înțelege exact cum ne putem pregăti proiectele pentru viitor: