Marius Șoflete a deschis evenimentul în calitate de moderator și coordonator de secțiuni, mărturisind ambiția organizatorilor: să pună România pe harta europeană a evenimentelor de construcții și să transforme Europa de Est într-un pol regional de informație și expoziție. Inspirat de evenimentele tehnice din Germania, Austria și Elveția — „hale pline ochi cu expoziții” și „săli de congres pline ochi” — el și-a exprimat dorința ca în doi-trei ani întreaga infrastructură Romexpo să fie ocupată cu conținut despre construcții. Anul acesta s-a umplut deja hala B2.

Cătălina Manoloiu, prezentată drept „creierul și sufletul acestui eveniment”, a construit un discurs în jurul autenticității ca formă supremă de colaborare. A subliniat că nu este un an ușor, ci dimpotrivă unul dificil, cu presiune pe termene și incertitudine simțită în fiecare discuție cu partenerii. Ideea sa centrală: pe măsură ce mediul online a crescut, nevoia de relaționare om-la-om a devenit tot mai puternică, iar autenticitatea și informația transparentă „de la cine trebuie și cum trebuie” sunt cele mai puternice unelte de astăzi. A recunoscut rolul Federației Patronatelor Societăților din Construcții în menținerea unității sectorului și parteneriatul cu nZEB Expo și Marius Șoflete.

„Singur ne oprim, împreună creștem.”

„Odată ce online-ul a devenit din ce în ce mai puternic, nevoia de relaționare om la om a devenit din ce în ce mai puternică. Autenticitatea este cea mai puternică formă de colaborare.”

Reprezentantul FPSC a adus un mesaj scurt și cald, extinzând sensul cuvântului „constructori” dincolo de beton, fier și sticlă, către „construirea de comunități pe valori comune”. A amintit că federația a început în urmă cu 20 de ani și că astăzi reunește opt federații membre, reprezentând singura federație patronală reprezentativă la nivelul ramurii construcțiilor civile și industriale, al industriei materialelor de construcții și al producătorilor de tâmplărie termoizolantă. A urat succes celor trei zile de „maraton”.

„Construcțiile nu înseamnă numai beton, fier, sticlă și infrastructură. Înseamnă și construire de comunități, pe valori comune, care duc către un viitor așa cum ni-l dorim cu toții.”

Florin Manoloiu a livrat prezentarea-manifest a zilei, pornind de la conceptul de antifragilitate al lui Nassim Taleb — pasul următor după reziliență, capacitatea de a te întări din haos și dezordine. A folosit o serie de exemple istorice și cifre pentru a arăta că trăim „un moment de răscruce”. Dinozaurii au avut 165 de milioane de ani de reziliență (de 500 de ori mai mult decât existența Homo sapiens) și s-au stins într-o clipă; 99% din speciile care au trăit pe Pământ nu mai există. În paralel, a insistat că trăim „în cea mai bună lume care a existat până acum”: în 1990, 44% din populație trăia în sărăcie extremă, azi sub 10%; speranța de viață a crescut cu 8 ani în ultimii ~36 de ani; mortalitatea infantilă sub 5 ani a scăzut de la 1 din 11 la 1 din 27.

Citându-l pe Ray Dalio, a avertizat că suntem într-un punct de schimbare socială majoră „cum nu a mai fost de aproape 100 de ani”, o repetiție naturală a istoriei pentru care trebuie doar să fim pregătiți. Semnalele de fragilitate: 12 miliardari dețin mai multă bogăție decât 4 miliarde de oameni; datoria publică globală la 94%; datoria SUA a depășit 100% pentru prima dată după al Doilea Război Mondial; trei crize majore într-un deceniu (Covid — 13,8 trilioane de dolari; războiul din Ucraina — 200 de miliarde pentru Europa; costul energiei — 650 de miliarde; strâmtoarea Ormuz, prin care trece 25% din petrolul transportat naval, a dublat prețul petrolului). A dat exemplul istoric al Spaniei care, acum 400 de ani, aducea 40 de tone de argint din America dar s-a opus schimbării, versus Anglia, mai săracă, dar antifragilă, care a dat libertate negustorilor și a câștigat pe termen lung.

Întors „acasă”, a punctat performanța României: 80% din media UE ca putere de cumpărare (dublu față de momentul aderării), cea mai rapidă convergență dintre țările nou-aderate — dar și cel mai mare deficit bugetar, productivitate de doar 72% din media UE și o adopție a AI în firme de doar 5,2%. Construcțiile reprezintă ~8% din PIB (cea mai mare pondere din UE), dar este cea mai reticentă industrie la schimbare, investind sub 1% în tehnologie. În 2024 au fost peste 50.000 de plecări definitive — cel mai mare val după 1990. Concluzia: un moment de „make it or break it”, în care giganții trebuie să creeze echipe mici și agile separate de nucleul protejat, iar afacerile mici să facă un shift major de resurse către ce urmează.

„Ne dorim să fim pădurea seculară sau ne dorim să fim focul alimentat de cherosenul care este AI-ul?”

„Aia deja nu mai este eficiență. Aia este fragilitate. Pentru că un pion, un lucru care nu se mișcă bine, și totul se stinge.”

Speakeri: Daniela Ionescu (Senior EU Funds Expert, Banca de Investiții și Dezvoltare / BID), Crymhylde Galoș (Director Adjunct Programe Europene și Credite Verzi, Banca Transilvania), Florin Mariș (CEO, Hexagon), Attila Puskás (Contracting Director, KÉSZ Construcții România). Moderator: Marius Șoflete.

Panelul a pus față în față finanțarea și execuția. Daniela Ionescu (BID) a explicat mandatul băncii de dezvoltare: sprijinul dezvoltării prin acces la finanțare cuplat cu asistență tehnică, cu patru direcții — IMM-uri, infrastructură locală/regională/națională, fonduri europene și asistență tehnică. A prezentat instrumente concrete: garanții individuale pentru companii mari și de portofoliu pentru IMM-uri (rata de garantare 70%, dar 80% pentru proiecte verzi certificate); Fondul de Participare Regional (FPR), cu peste 300 de milioane de euro disponibili în regiunile Nord-Est, Sud-Est și București-Ilfov, un împrumut cu dobândă redusă (70% din valoare cu dobândă zero) și componentă de grant de până la 40% („capital rebate”); și FPTJ pentru tranziție justă în șase județe, cu 240 de milioane de euro și grant de până la 50%. A confirmat că firmele de construcții sunt eligibile și că BID preia de la Exim Bank mandatul de garantare pentru companiile mari, fiind contactată și pentru finanțarea PNRR. Investițiile trebuie finalizate până în decembrie 2029 pentru a primi grantul.

Crymhylde Galoș (Banca Transilvania) a oferit perspectiva finanțatorului asupra „verde”-lui, care a trecut de la instrument de marketing (greenwashing) la o realitate cuantificabilă. BT a început finanțarea clădirilor verzi în pandemie (2020–2021), pe standarde internaționale (LEED, Edge), înainte de a exista legislația nZEB. A subliniat că „în banking nu ai voie să faci greenwashing”, banca fiind supusă anual la cel puțin trei audituri internaționale și evaluată de Sustainalytics. A definit clădirea verde după standardul european: nZEB minus 10% pe amprentă de carbon și consum de energie. A anunțat o ofertă de finanțare pentru firme de construcții cu dobândă fixă pe primii 5 ani (fără indexare la ROBOR/EURIBOR), valabilă în timpul târgului și până pe 30 iunie. A explicat cele trei principii nZEB obligatorii din 2022: reducerea energiei primare pe m², reducerea emisiilor (kg CO2/m²/an) și producerea a cel puțin 30% din energie din surse regenerabile locale.

Florin Mariș (Hexagon), care construiește peste o treime din ce se ridică nou în Cluj, a livrat teza cea mai provocatoare: prețul plătit de client este format „o treime cost și două treimi finanțare” pe un credit de 30 de ani. A pledat pentru „value engineering” — a pleca de la cât își permite clientul (limitat de procentul legal pentru credit) și a construi în jos de acolo. A criticat cei „30 de ani în care am lăsat la conștiința dezvoltatorului ce e bine pentru clientul final”, numind domeniul locuințelor „cel mai neprofesionalizat” și salutând legea Nordis ca un început de reglementare în interesul cetățeanului. A anunțat că grupul său a reușit la Cluj să ofere gratuit energie termică (rece și cald) pe următorii 10 ani clienților, printr-un sistem constructiv care produce mai multă energie decât consumă, și lucrează de 10 ani la un „Energy Positive District” de ~1.500 de locuințe, cu grant de promovare de la Comisia Europeană.

Attila Puskás (KÉSZ) a adus perspectiva „hands-on” de pe șantier: cel mai bun indicator de sănătate al unui șantier este ordinea și curățenia, plus securitatea și sănătatea muncii, care la nivel european reprezintă între 10 și 15% din costul metrului pătrat construit. A criticat compromisul „nesănătos” venit de la beneficiar și proiect-management-ul ocupat de oameni fără cunoștințele necesare. A pledat pentru pregătirea specialiștilor de toate nivelurile și pentru schimbarea de paradigmă către prefabricare — scoaterea muncii din mediul necontrolat al șantierului în mediul controlat al fabricii. A remarcat că în epoca AI, când munca intelectuală (white collar) e preluată de machine learning, se va repoziționa mândria în meseriile manuale.

La finalul panelului, moderatorul a cerut fiecăruia o asumare publică pentru „a se construi mai bine în România până la anul”: Crymhylde Galoș — BT va continua să crediteze construcțiile, orientându-se și către mediul privat productiv și Industrial Deal (a citat o creștere de 8% în construcții în primul trimestru, pe fondul PNRR și infrastructurii publice); Florin Mariș — dezvoltarea primului „Energy Positive District” certificat și, provocat pe scenă, primul bloc de locuințe agrementat Passive House; Daniela Ionescu — operaționalizarea instrumentelor cu componentă de grant și identificarea unui proiect de parteneriat public-privat (PPP); Attila Puskás — schimbarea de paradigmă către prefabricare.

Florin Mariș: „Într-o piață nereglementată, dezvoltatorul va specula la maxim și clientul va plăti un preț care nu este corect și va primi un produs de vai de mama lui.”

Attila Puskás: „Timpul în care ai executat lucrarea nu se mai regăsește nicăieri; ceea ce rămâne după închiderea șantierului este calitatea pe care ai lăsat-o în urma ta.”

Crymhylde Galoș: „NZEB este basic, e zona de jos, adică exact ce cere legislația. O clădire verde trebuie să fie cu 10% mai bună energetic decât NZEB.”

Speakeri: Bogdan Mărginean (Managing Director, STRABAG România), Emanuel Vișan (CEO, Quadratum), Cristian Dragomir (CEO, Waldevar Energy), Dragoș Rus (Co-owner, Aedificium). Moderator: Andrei Ciucă (Founder & CEO, eDevize).

Panelul a explorat echilibrul dintre proces și flexibilitate, digitalizarea în șantiere și rezistența la schimbare. Dragoș Rus (Aedificium, ajuns în 2025 la o cifră de afaceri record de peste 238 de milioane de lei) a comparat proiectul cu mecanismul unui ceas: fiecare rotiță contează, iar succesul vine din a învăța de la cei mai buni (inclusiv de la STRABAG). Bogdan Mărginean (STRABAG) a explicat conceptul Lean (derivat din Toyota), centrat pe waste management, și a folosit metafora că „procedurile sunt structura, iar creativitatea este un add-on care ne face mai competitivi” — cele două trebuie să lucreze împreună, nu în antiteză. A prezentat principiul „team concept”: coagularea tuturor vectorilor implicați în jurul proiectului, cu deschidere totală, ceea ce reduce durata de execuție.

Emanuel Vișan (Quadratum) a oferit una dintre cele mai citate cifre ale panelului: din imprevizibilitatea construcțiilor, ~20% ține de modificări legislative și financiare, iar ~80% de lipsa datelor de la început (studii geo fără date, expertize neconforme). Lipsa studiilor și datelor de la start blochează proiecte întregi. Panelul a convers pe ideea că baza contractuală este încrederea: „Dacă nu ai încredere, mai bine nu semnezi contractul, indiferent câtă clauză de asigurare ai acolo.”

Cristian Dragomir (Waldevar Energy), auto-descris ca „outsider” venind din energetică, a povestit creșterea spectaculoasă: peste 2.000 MW pic instalați în doi ani (peste 3 GW în patru ani, ~3.500 de hectare acoperite) și peste 2.000 de oameni. A explicat ciclicitatea de ~10 ani a valurilor de regenerabile: primul val (certificate verzi), al doilea (scăderea prețurilor — panourile fotovoltaice au coborât de la ~4.500 euro/MW la sub 100.000 euro/MW, iar bateriile de la peste 1,2 milioane euro/MWh în 2021 la sub 150.000 euro/MWh), iar acum se conturează al treilea val, alimentat de tensiunile din Ormuz. A explicat formarea prețului la energie: deși gazul produce ~20% din MW, dictează ~60% din preț, soluția fiind împingerea gazului în afara graficului și adăugarea de surse ieftine, plus stabilizarea rețelei cu baterii (peak shaving, power shifting). A relatat un shutdown de 10 zile pe oțelărie în Arabia Saudită, cu 200 de oameni 24/7 și penalizări de 200.000 euro/oră.

La întrebarea despre rezistența la schimbare (generație, inerție sau „așa s-a făcut mereu”), răspunsurile au convers către comoditate ca „cea mai periculoasă” cauză, dublată de frica de tehnologie. Bogdan Mărginean a subliniat că industria construcțiilor este una dintre cele mai vechi și mai reglementate, funcționând de mulți ani pe structuri piramidale „command and control”, și că rolul liderului este să schimbe mindset-ul. Concluziile de leadership: Cristian Dragomir — „Fii cel mai slab dintre oamenii buni, ca să te poată trage”; Emanuel Vișan — „Nu există, nu se poate; întotdeauna există o cale”; Dragoș Rus — echipa contează cel mai mult (a dat exemplul lui Real Madrid din 2003–2004, „cea mai scumpă echipă ever”, care n-a câștigat niciun trofeu pentru că era „o adunătură de vedete și de egouri”).

Bogdan Mărginean: „La sfârșitul zilei ar trebui să lăsăm industria într-o stare mai bună decât la începutul zilei.”

Cristian Dragomir: „Dacă ești cel mai deștept din cameră, nu ești în locul potrivit.”

Dragoș Rus: „O echipă de vedete s-ar putea să nu dea rezultate; o echipă în care oamenii colaborează și se susțin îți asigură succesul.”

Speakeri: Ionel Scrioșteanu (Secretar de stat, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii), Marius Cara (Head of Group Office in Romania, BEI/EIB), Dragoș Enachi (Director Tehnic, ADURO). Moderator: Florin Manoloiu.

Panelul a abordat continuitatea marilor proiecte în vremuri incerte și tranziția axelor de finanțare UE. Marius Cara (BEI) a poziționat banca drept partenerul de termen lung al infrastructurii mari — cea mai mare prioritate pentru BEI în România — implicat încă din faza de pregătire prin programul JASPERS și prin finanțare eșalonată pe jaloane. A subliniat modelul centralizat al BEI (evaluarea, riscul, partea juridică — toate la sediu), care aduce memorie instituțională și experiență din alte țări. A menționat cerințele exigente (de multe ori mai mari decât ale reglementatorului local), care fac ca primul proiect cu un promotor să „se nască mai greu”, dar apoi tranzacțiile devin mai ușoare. A anunțat finanțări feroviare majore: Brașov–Sighișoara (în aprobare), Caransebeș–Arad (~300 milioane euro, ~160 km) și Cluj–Episcopia Bihor (~300 milioane euro), semnate deja.

Ionel Scrioșteanu (MTI), la a treia participare la eveniment, a livrat un discurs energic despre performanța din infrastructura rutieră: Autoritatea de Management a Ministerului Transporturilor a fost declarată cel mai bun organism de implementare a unui program european la nivel european, România având cea mai bună rată de absorbție; pe ciclul financiar trecut, rata de absorbție a fost închisă în 2023 la 140% (accesat cu 40% mai mult decât alocarea). A avertizat că 2028 va fi un an greu (an electoral + trecerea la noul program de finanțare), cu risc de sincopă care ar putea genera „un gen Bechtel la nivel național” — o referire la reziliere ca „mare greșeală a statului”, care a blocat banii 12 ani. A citat cifra: ~68% din firmele care lucrează azi pe șantiere au capital românesc. Pe zona feroviară, a prezentat modelul trenului metropolitan: primul proiect-pilot Gara de Nord–Otopeni a generat o axă de finanțare specializată, iar acum șase orașe importante au studii de fezabilitate gata; a punctat că peste 90% dintre utilizatorii trenului din vest sunt călători de scurt parcurs (30–40 km), iar 80% din banii unui sistem de tren metropolitan se investesc în infrastructură feroviară. A explicat și integrarea mobilității militare încă din programul investițional 2020–2021, relevantă acum pentru includerea A7 și A8 în programul SAFE.

Dragoș Enachi (ADURO) a oferit perspectiva constructorului: PNRR-ul „nu a mers așa cum ne dorim” (rambursare foarte greoaie, minim 6–8 luni), în timp ce infrastructura mare a mers foarte bine (~300% supracontractare pe programul operațional). A semnalat că anul 2026 a fost afectat de bugetul întârziat și că firmele sunt la limită pe cashflow. A relatat proiectele-școală: pasajul Domnești (preluat în 2020 cu doar 3% grad de execuție și firma în faliment, cea mai aglomerată intersecție din România) și linia feroviară Gara de Nord–Otopeni (unde deciziile de autorizare secvențială au permis finalizarea în toamna lui 2020, dar au adus și o plângere penală ulterior clasată). A subliniat rolul memoriei instituționale și al continuității în evitarea greșelilor, și ambiția ADURO de a intra pe piața căilor ferate și, în viitor, de a participa la reconstrucția Ucrainei. Pe birocrație, a dat exemplul: pasajul Domnești a avut zece certificate de urbanism, iar ministrul semna de șase ori pentru fiecare plată (cu încă ~25 de semnături în spate).

Ca obstacol birocratic sistematic, Dragoș Enachi a indicat avizarea și autorizațiile (până la șase luni de așteptare la Autoritatea Aeronautică Civilă) și a propus o soluție: obligarea tuturor deținătorilor de utilități să predea la CESTRIN, în sistem GIS, toate rețelele, pentru ca proiectanții să genereze automat cel mai bun traseu.

Ionel Scrioșteanu: „Orice sincopă în zona de finanțare în 2028 ar putea genera colapsul acestor firme, iar reluarea activității ar dura, ca la Bechtel, cel puțin 5–7 ani.”

Dragoș Enachi: „Nouă ne-a plăcut întotdeauna să mergem pe proiecte challenging, să ne scoatem din zona de confort — asta te ajută să crești ca și companie și ca persoană.”

Marius Cara: „Pentru noi nu se pune problema unei discontinuități în finanțare. Suntem, dacă vreți, și un garant de execuție.”

Mariana Garștea a mutat atenția de la ce se construiește la ce rămâne după recepție. A pornit de la prăbușirea Podului Carol din Dresda (11 septembrie 2024, ora 3 dimineața) — construit între 1967 și 1971, cu beton precomprimat, care s-a prăbușit cu 18 minute înainte să treacă un tramvai, fără victime („noroc pur”). Raportul a arătat că două treimi din troanele de precomprimare erau grav deteriorate de coroziune ascunsă, deși podul era considerat conform până în acea noapte. Teza sa: se construiește mult, dar întreținerea nu ține deloc pasul.

A adus cifre din tabloul global: infrastructura SUA a primit nota C în 2025 (cea mai bună din 25 de ani, dar însemnând „mediocru”); Europa are un decalaj de investiții de 2.000 de miliarde de dolari până în 2040. În România, din peste 4.400 de poduri rutiere naționale, mai mult de jumătate necesită reabilitare. A insistat că problema nu este legislația (România are „cel mai performant cadru legislativ din Europa Centrală și de Sud-Est”), ci mentalitatea și prioritizarea. Argumentele economice și de mediu: fiecare leu investit în întreținere preventivă economisește 6–10 lei în reparații ulterioare, iar construcția unei clădiri echivalează cu 20 de ani de emisii operaționale („cea mai sustenabilă construcție este cea care nu se reconstruiește”). A propus trei idei — să măsurăm în loc să presupunem (IoT, senzori, digital twin), să anticipăm cedarea și să trecem la întreținere preventivă — și a cerut ca urmărirea comportării în timp să devină o linie de buget separată în devizul estimativ, nu „la alte teste”.

„O clădire nu se livrează o dată; se livrează în fiecare zi în care rămâne în picioare.”

„Amânarea nu este o economie, este o datorie care se cumulează.”

Monica Grafu a livrat o prezentare inspirațională despre cei 32 de ani ai Menatwork, construită pe ideea că „timpul nu este o garanție, este o responsabilitate”. A parcurs crizele traversate: prăbușirile Bancoop, Bancorex și Dacia Felix din anii ’90, criza financiară din 2008 și pandemia — momente în care „toate hărțile erau depășite”. A mărturisit că firma nu a rezistat prin preț, ci prin felul de a lucra și colabora: cu transparență, onestitate, vulnerabilitate și determinare transformată în reziliență. A avertizat că viitorul pregătește o nouă criză — cea a inteligenței artificiale — și a reamintit dubla semnificație a cuvântului „criză”: pericol și oportunitate.

Într-un scurt dialog cu Cătălina Manoloiu despre criza forței de muncă și găsirea oamenilor cu aceleași valori, Monica Grafu a răspuns că diferența o face autenticitatea: „dacă suntem noi ceea ce cerem de la ceilalți”, altfel „fake-ul se simte de la o poștă și nu-ți rămân oamenii aproape”.

„Build with Menatwork nu este un slogan. Este o stare, o atitudine și o promisiune de creștere și anduranță.”

„Atunci când valorile, când reperele dispar, valorile noastre sunt cele care ne arată drumul.”

Speakeri: Zsombor Mátyás (Key Account Manager Bitumen, TotalEnergies), Ligia Hanuseac (Președinte/CEO/Co-Fondator, QONcrete), Roxana Ghioca (Director General, Austrotherm), Oana Stamatin (ESG Chief Officer, Colliers), Tudor Simion (Director Tehnic, Viarom). Moderator: Marius Șoflete.

Panelul a tratat trecerea sustenabilității de la „nice to have” la „must have” și tensiunea recurentă cu vidul legislativ. Oana Stamatin (Colliers) a explicat taxonomia UE ca un „dicționar” ce definește ce e verde pe baza a șase obiective de mediu, cu trei condiții simultane pentru aliniere: contribuție substanțială, „do no significant harm” și respectarea garanțiilor minime. A subliniat că sectorul construcțiilor și imobiliar generează până la 40% din consumul de energie al UE și că nealinierea închide complet ușa la fondurile europene, în timp ce restrânge lista de cumpărători și crește costul finanțării (există deja un „green premium” confirmat de un studiu Colliers în rândul instituțiilor financiare din România). A pledat pentru renovarea aprofundată a fondului existent, nu doar pentru clădiri noi premium.

Tudor Simion (Viarom) a adus perspectiva șantierului real, unde sustenabilitatea se lovește de bugete, termene și mai ales de reglementări care vin în urma trendului. A dat exemplul asfaltului recuperat (frezat): un normativ care permitea folosirea lui exista din 1989, dar nu a mai fost aplicat ~20 de ani pentru că „nu mai știa lumea de el”, deși standardele europene îl permiteau — a fost nevoie de multe demersuri pentru reactivare. A criticat caietele de sarcini copiate și neadaptate și lipsa cooperării între partenerii economici, educaționali și reglementatori.

Ligia Hanuseac (QONcrete) a explicat diferența dintre AI generativ (ChatGPT, Claude, Gemini — care „inventează” text) și machine learning-ul din cercetare (ANN, RNN, QNN — rețele neuronale și algoritmi cuantici antrenați cu baze de date verificate din laborator, care fac predicții). La întrebarea dacă piața adoptă rezultatele cercetării, a răspuns ferm: „Nu au de ales”. A reamintit „gluma” de acum șase luni cu „taxa pe aer”, devenită realitate prin taxa pe carbon și calculul LCA (Life Cycle Assessment), și a confirmat folosirea polistirenului reciclat în rețete pentru a respecta principiul taxonomiei. A precizat că în licitațiile publice componenta de sustenabilitate ajunge deja la ~40% din calcul, față de 60% costul.

Roxana Ghioca (Austrotherm) a susținut o pledoarie pentru economia circulară a polistirenului: 35% din totalul deșeurilor provine din construcții; polistirenul (introdus de BASF în 1951, varianta gri în 1997) este 100% reciclabil, cu 98% aer și 2% material, o granulă putându-se expanda de până la 40 de ori. Austrotherm reciclează din 2018, colectând cu mijloace proprii de la șantiere și distribuitori. A dat o cifră concretă: folosind 100 m³ de polistiren într-o aplicație, se pot reduce emisiile cu 804 tone CO2 (echivalentul a ~800 de copaci). A insistat că materialul reciclat nu strică calitatea produsului dacă producătorul păstrează rețeta și verifică prin acreditări.

Zsombor Mátyás (TotalEnergies) a prezentat soluțiile de bitum: produsul Styrelf (bitum polimerizat cu elastomeri SBS, dezvoltat de peste 35 de ani, pentru durabilitate pe termen lung, autostrăzi și piste de F1) și soluția „low temperature”, prin care asfaltul se produce la o temperatură cu 30–40% mai redusă, cu economie de curent/motorină la stație, cu 90% mai puțini vapori la așternere și deschidere mai rapidă a drumurilor. A recunoscut că foarte puține proiecte din România folosesc astfel de soluții, din cauza bugetului și a mentalității „cea mai ieftină variantă pe termen scurt”. Tudor Simion a completat cu o observație tehnică relevantă: în România legislația impune o temperatură minimă a asfaltului, ceea ce blochează produsele low-temperature, în timp ce Germania a inversat filozofia, impunând o temperatură maximă și forțând producătorii să se adapteze.

Marius Șoflete a intervenit cu o anecdotă personală despre prima casă pasivă construită la Cluj-Napoca în 2013, când ISC i-a oprit șantierul pentru că folosea polistiren extrudat de 700 kPa la fundație pentru decuplare termică — deblocajul venind abia după ce a dus materialul la laborator și a demonstrat matematic. La final, panelul a răspuns cu un cuvânt-cheie personal de asumare: Zsombor Mátyás — „asumare” pe construit sustenabil; Tudor Simion — sustenabilitate prin decizii proprii; Ligia Hanuseac — susținerea prefabricării și lupta cu legislativul; Oana Stamatin — educarea pieței; Roxana Ghioca — susținere, autenticitate și inovație. Marius Șoflete și-a asumat continuarea evenimentului „no matter what”.

Ligia Hanuseac (despre adoptarea cercetării de către piață): „Nu au de ales.”

Roxana Ghioca: „Ar trebui să nu mai vedem deșeul ca pe un gunoi, ci mai degrabă ca pe o resursă economică reîntoarsă în activitate.”

Marius Șoflete: „Greșelile arhitecților se acoperă cu iederă, greșelile structuriștilor și ale medicilor se acoperă cu pământ.”

Paul Rădulescu a pornit de la o cifră-șoc: creșterea prețului la energie în România de 58,6% într-un singur an pentru consumatorii casnici, raportat la puterea de cumpărare plasându-ne pe primul loc în Europa la suferință. A comparat factura la energie cu „un abonament premium la care nu ne întreabă nimeni dacă vrem un upgrade”. La întrebarea din titlu, adresată direct sălii prin vot, răspunsul echilibrat a fost: depinde de moment — „dacă o faci prea târziu devine o obligație; dacă o ignori devine un cost; dacă o faci din timp este o investiție”.

A introdus componenta de sănătate: petrecem ~90% din timp în clădiri, iar aerul infiltrat prin anvelope defecte (mucegai, infiltrații) generează probleme de sănătate; un studiu Harvard arată că randamentul dublează într-o clădire cu calitate bună a aerului. A prezentat două soluții: AeroBarrier (etanșare automatizată a anvelopei, cu monitorizare software a gradului de etanșare, aplicabilă și la clădiri existente, spitale, școli și clădiri istorice) și o soluție de etanșare a tubulaturii de ventilație pentru domeniul medical (clasa D, cea mai strictă, de 27 de ori mai etanșă decât clasa A, cu reducerea consumului de energie cu până la 30%).

„Nu putem să controlăm ce nu putem măsura și nu putem valida ce n-am verificat.”

Speakeri: Alexandru Sevcenco (PreSales Manager RO&BG, Samsung Climate Solutions), Alexandra Stoica (General Manager, DAS Engineering Grup; Președinte PSC Transilvania), Cristina Cuceu (Director General, Cubicon Invest), Roberto Pătrășcoiu (CEO, Habitat for Humanity România). Moderator: Cristina Târțău (Arhitect, Inginerie Creativă).

Alexandru Sevcenco (Samsung) a prezentat diferențiatorii tehnologici — WindFree, prima casetă circulară de climatizare, pompa de căldură cu recuperare de căldură și platforma SmartThings Pro cu Large AI pentru eficiență. A caracterizat rezistența la schimbare mai degrabă ca „inerție”, agravată de întârzierea de 1–3 ani cu care autoritățile locale adoptă legislația europeană.

Alexandra Stoica (DAS Engineering) a susținut cea mai fermă poziție a panelului împotriva criteriului „prețul cel mai mic” în licitații, numindu-l „cel mai dăunător element” pentru performanța și excelența unei construcții. A recomandat criteriile derivate din directivele europene (nZEB, cei 30% energie regenerabilă din autorizații), costul pe durata ciclului de viață și value engineering-ul — greu de aplicat în licitațiile publice din cauza rigidității sistemului (a dat exemplul unei pompe de căldură dublate inutil în proiect, la care nu se putea renunța fără proceduri îndelungate). La întrebarea despre poziția României, a răspuns că „România este de mai multe feluri”: foarte avansată la clădiri de birouri clasa A și hale logistice (construite după standarde internaționale pentru companii străine exigente), în adaptare la rezidențialul nou și rămasă în urmă la fondul vechi nerenovat energetic.

Cristina Cuceu (Cubicon Invest), care proiectează unele dintre cele mai mari spitale din România, a identificat mentenanța și costurile operaționale ca cel mai subestimat aspect: spitalele sunt „adevărate uzine, organisme vii 24/24”, iar în România nu există o strategie de asigurare a costurilor operaționale — „acum avem bugetul să realizăm infrastructura medicală nouă, dar nu ne gândim ce urmează și nu vom mai avea buget să le întreținem”. A pledat pentru o etapă serioasă de educare, criticând studiile nZEB făcute „pur formal, doar pentru conformitate administrativă”.

Roberto Pătrășcoiu (Habitat for Humanity România) a demontat mituri despre întâlnirea dintre nZEB și locuirea socială. A prezentat organizația: 5.000 de locuințe construite în timp, 60.000 de voluntari, peste 100.000 de români ajutați, un record european de 36 de case construite în 5 zile cu 1.000 de voluntari. A arătat că locuirea socială poate fi foarte performantă energetic (casele Habitat pe lemn sunt cu 17% mai eficiente pe embodied carbon decât media, iar cu panouri fotovoltaice și pompe de căldură au ajuns la clasa A) și că, deși construirea verde costă cu 8–10% mai mult inițial, este mai ieftină pe 10–30 de ani. A dat exemplul satului SOS Satele Copiilor din București, reabilitat energetic (una dintre primele comunități independente energetic, ~100.000 euro economisiți în facturi în ~3 ani) și a semnalat că România are cel mai mare procent de sărăcie energetică din UE (12% din populație). A povestit despre Robert, un beneficiar de acum 10 ani, azi student la Universitatea Tehnică de Construcții București, care visează să construiască locuințe pentru alții — ilustrând ideea că Habitat „este mai puțin despre polistiren și mai ales despre stimă de sine”. A confirmat că Habitat practică de facto parteneriate public-privat de 30 de ani (terenuri și utilități gratuite de la primării, construcție din finanțări private) și intenționează să acceseze fondurile europene de affordable housing (2,89 miliarde euro din cele ~45 de miliarde de buget UE alocate României pe această linie), cu ambiția de a scala la nivel de platformă națională. Alexandra Stoica a menționat că cea mai performantă comunitate energetică din lume (certificare LEED) se află în România.

Alexandra Stoica: „Prețul cel mai mic este prețul care va distruge industria constructorilor și sectorul construcțiilor.”

Roberto Pătrășcoiu: „Cea mai verde clădire este clădirea pe care nu trebuie să o construiești, ci pe care o reabilitezi din toate punctele de vedere.”

Roberto Pătrășcoiu: „Ce facem în Habitat este mai puțin despre polistiren, cât mai ales despre stimă de sine, acces la o viață mai bună, la educație, la sănătate și, uneori, la a juca fotbal în curtea din spatele casei.”

Corina Constantin a introdus neurodesign-ul ca domeniu interdisciplinar (neuroștiință + arhitectură + design interior + psihologie ambientală + biologie), susținând că designul „nu este doar o expresie a esteticii, ci și o intervenție biologică asupra creierului uman”. Mamă a unei fiice cu ADHD și fost profesor, a pledat pentru spații care țin cont de creierul uman și de persoanele neurodivergente — subliniind că în România nu există încă o metodologie pentru amenajarea spațiilor neurodivergente (ea a învățat din Marea Britanie). A adus dovezi: petrecem ~90% din timp în interior; studiul Harvard „Healthy Buildings” corelează ventilația și calitatea aerului cu performanța la lucru; studiul HEAD arată că doar prin designul sălilor de curs performanța academică a elevilor poate crește cu până la 16%. A descris procesul de lucru în echipă (audit, cercetare, concept, strategie, implementare, evaluare la 6–12 luni post-implementare) și a menționat proiecte în derulare pentru copii cu spectru autist (Fundația Neuroatipic) și colaborarea cu Universitatea Ion Mincu. Se oferă voluntar la Habitat pentru a crea spații mai bune.

„Designul nu este doar o expresie a frumosului, ci și o intervenție biologică asupra creierului uman.”

Alina Podaru a construit o metaforă memorabilă între betonul armat și organizație: betonul (organizația) și armătura (oamenii) capătă putere doar prin „forța de aderență” — cultura organizațională, „forța invizibilă” prea rar discutată în industrie. A relatat programul „Elevat” derulat de peste trei ani la Leviatan Group, cu specialiști, folosind două unelte de diagnoză internaționale (Gallup și OCI de la Human Synergistics). Cifrele inițiale: doar 35% dintre colegi erau activ implicați, 49% prezenți dar neangajați, iar 16% lucrau activ împotriva organizației — „unul din șase” — cifra care a pus-o pe gânduri.

Programul a avut trei direcții: sisteme (valori, performanță, bonusare, comunicare internă), lideri (capabili să poarte conversații dificile) și fiecare coleg (comunicare, motivație, colaborare), prin zeci de cursuri și workshopuri ancorate în realitatea companiei. Cea mai mare provocare a fost lipsa de timp și scepticismul („N-am chef de psihologie, am venit să muncesc”), depășite prin integrarea programului în activitatea curentă. Rezultatele măsurate în februarie: implicații activi crescuți de la 35% la 45%, iar cei care lucrau împotriva organizației scăzuți de la 16% la doar 3%. A mărturisit că a folosit inteligența artificială pentru slide-uri, subliniind ideea finală.

„Cultura organizațională nu este un proiect cu termen de predare. Este ceva viu și se construiește în continuu, zi de zi, cu fiecare conversație.”

„Povestea este și va fi mereu scrisă de oameni. Iar tehnologia ne ajută să o înțelegem, să o măsurăm și să o ducem mai departe.”

Speakeri: Cosmin Pătroiu (CEO, TeraSteel), Cosmin Vîlcu (CEO, Conlan), Alin Vlădan (CEO, DEConstruct). Moderator: Andrei Ciucă. (Notă: Bogdan Irsik — Wincon, listat în agendă — nu apare în transcriere.)

Panelul a reluat temele de management al schimbării, dar centrat pe volatilitatea prețurilor și comunicarea internă în criză. Cosmin Pătroiu (TeraSteel, parte a grupului Kingspan, coordonând patru fabrici din România și Serbia) a subliniat că în fabricile automatizate și digitalizate (SAP, trasabilitate completă) „haosul nu prea există” — haosul îl creează oamenii sau factorii externi (vremea), spre deosebire de șantier. Cosmin Vîlcu (Conlan, care construiește pentru corporații precum Mercedes) a descris exigența clientului corporate: prima regulă este „orice ați face, să nu opriți producția”, ceea ce impune un „time management” strict. A adus una dintre cele mai puternice observații ale panelului: constructorul a devenit „orice mai puțin constructor” — bancă, femeie de serviciu, consilier juridic — și a cerut măsuri legislative care să protejeze constructorul, mai ales de când, de vreo trei ani, „bugetul e fix, nu contează că se schimbă salariile sau crește prețul”.

Alin Vlădan (DEConstruct, infrastructură) a spus că lucrul cu statul învață mai mult decât cel privat („de obicei ești a cincea roată la căruță”) și a reamintit trioul imposibil: „repede, ieftin și bine, fără susținere financiară”. Pe volatilitatea prețurilor, panelul a convers către transparență și educație internă. Cosmin Pătroiu a explicat cum, după 28 februarie și tensiunile cu Iranul, s-au denaturat lanțurile pe oțel și pe petrochimice (spuma poliuretanică), cu creșteri mari de preț, și cum a pregătit echipa de vânzări prin ședințe repetate. Cosmin Vîlcu a relatat telefoane de tip „dacă aveți cash până mâine, fierul e X, dacă nu, va fi X ori 2”, subliniind efectul devastator pe termen lung (polistirenul cu 40–45% mai scump în două luni) și întrebarea „cine plătește diferența?” în rezidențial. Alin Vlădan a insistat că diferența dintre transparență și panică este „încrederea ta ca lider” și încrederea oamenilor în tine.

Pe digitalizare, cei trei au convers către ideea că digitalizarea trebuie să pornească de la antreprenor, nu de la IT-ist, și că softurile ERP/SAP/CRM generice nu se pliază ușor pe construcții — „un sector atipic” unde „1 plus 1 plus Ilie egal 2”, iar 5 m³ de beton calculați devin 5,5 m³ în realitate. Cosmin Pătroiu a menționat Excel-ul ca „sfântul” concurent al tuturor softurilor și programul de sustenabilitate al grupului (Planet Passionate: mașini și motostivuitoare electrice, panouri fotovoltaice), lucrul cu bugete pe 5 ani. Alin Vlădan a punctat necesitatea integrării șefilor de șantier și a „neprevăzutelor” (9–15%) în contracte. Concluziile de leadership au atins cultura organizațională: Alin Vlădan — cultura trebuie să funcționeze cel mai bine în criză, iar „nu cele mai mari firme merg mai departe, ci firmele care au răbdare și rezistă”; Cosmin Vîlcu — a povestit expresia bunicilor „ieșim la poartă să măturăm strada că e rușine să ne vadă vecinul”, pledând pentru mai multă responsabilitate personală; Cosmin Pătroiu — adaptabilitate („schimbarea e singurul lucru care nu se schimbă”) și diversificarea piețelor (Ungaria, Bulgaria, ex-Iugoslavia).

Cosmin Vîlcu: „Constructorul a devenit orice mai puțin constructor: de la femeie de serviciu, la bancă, la orice, mai puțin constructor.”

Alin Vlădan: „Noi nu avem probleme, avem situații de rezolvat.”

Cosmin Pătroiu: „AI-ul nu inovează, nu va găsi soluții; în cele mai bune cazuri îți va interpreta și procesa datele. Să nu uităm partea umană, foarte importantă.”

Speakeri: Bogdan Gabor (Country Manager, Lugera), Costin Tudor (CEO, Undelucram.ro / Where We Work), Nora Neghină (psihoterapeut), Eleonora Ion (NORA Business Consulting), Veronica Olteanu (HR & Communication Director, PORR Construct — online). Moderator: Cătălina Manoloiu. (Notă: Mircea Căpățînă — SmartBill, listat în agendă — nu apare în transcriere.)

Panelul de închidere s-a concentrat pe oameni: criza forței de muncă, generația Z, employer branding, retenție și comunicarea între generații. Bogdan Gabor (Lugera) a argumentat că problema nu este atât lipsa oamenilor, cât modul de relaționare: strategiile de atracție de „acum 10 ani” (un anunț pe o platformă de joburi) nu mai funcționează, e nevoie de employer branding, vizibilitate și un plan structurat. A citat un studiu McKinsey conform căruia generația Z se gândește cel puțin o dată pe zi cum să salveze planeta, sugerând că firmele de construcții ar trebui să evidențieze mai mult componenta de tehnologie și amprentă de carbon. A confirmat creșterea cerințelor de competențe digitale pentru personalul TESA.

Costin Tudor (Undelucram.ro) a văzut o oportunitate în construcții — un sector în „blockstarter” pe employer branding, comparativ cu IT/bănci/BPO — și a observat că traficul pe platformă pentru industria construcțiilor crește. A insistat că employer branding-ul autentic pornește de la feedbackul angajaților (mai ales al celor plecați) și că „lucrurile pot fi demontate la prima căutare pe Google”. A semnalat două simptome ale necalibrării așteptărilor: întreruperea bruscă a proceselor de interviu și plecarea angajaților după 2–3 luni. A confirmat că motoarele AI (ChatGPT, Claude) au devenit surse de trafic și recomandă platforme precum a lor, iar întrebările frecvente sunt despre mediul de lucru și salariu. A anunțat tranziția Undelucram de la platformă de recenzii la platformă de date.

Nora Neghină (psihoterapeut) a explicat specificul generațiilor tinere: caută stabilitate și predictibilitate (în opoziție cu impredictibilitatea trăită de părinții mileniali), sunt „Peter Pan” — sensibili, atenți la sănătatea mintală, cu toleranță redusă la frustrare — dar vin cu creativitate, combaterea status quo-ului și inovație. A pledat pentru microlearning (spanul atenției în scădere) și pentru construirea de „punți” prin validare și încredere. A adus perspectiva psihologică asupra limitelor: generațiile noi nu acceptă limite impuse dar pun ele limite ferm, un „dublu standard” venit din parenting-ul „helicopter”, iar rolul companiei e să le ajute să integreze aceste limite care le dau siguranță.

Eleonora Ion (NORA Business Consulting) a pledat pentru proceduri și sisteme, demontând mitul antreprenorial „nu sunt corporatist”: procedurile nu înseamnă corporatism, ci un set de reguli care asigură independența de oameni. „Sistemul este dependent de oameni, dar nu mai putem funcționa după acel cineva care știe cum să facă și nu spune nimănui.” A criticat „pampering-ul excesiv” și a cerut ca noii angajați să înțeleagă întâi organizația înainte de a critica. A comparat generațiile cu „limbi străine” ce pot fi aduse la un numitor comun.

Veronica Olteanu (PORR Construct, online), aflată la un management meeting, a definit cultura organizațională prin exemple foarte concrete: „e în cafeaua colegilor din departamentul financiar de la ora 8”, „e emoția străpungerii primului tunel de autostradă”, „e atunci când se toarnă asfalt la peste 50 de grade” — comportamentul și atitudinea celor 1.467 de colegi. A subliniat că noile generații învață experimentând, că programele de internship (2–3 luni prin toate departamentele) sunt cele mai eficiente pentru recrutare, și a citat un testimonial: „în construcții, pe lângă scule, proceduri, teorie și partea tehnică, cel mai mult contează oamenii care le ridică”. A pledat pentru sisteme și procese care să nu pună presiune pe un singur om și a spus că, din experiența PORR, diferența dintre generații e „o sursă de creștere”.

La întrebarea de final despre un sfat pentru managerii care vor o cultură mai sănătoasă: Eleonora Ion — „să nu mai ia personal”; Nora Neghină — reflexivitate; Costin Tudor — comunicare autentică; Bogdan Gabor — a întreba angajații „ce pot să schimb în maxim 30 de zile ca vouă să vă fie mai bine”; Veronica Olteanu — să cultive respectul (din latinescul respicere = „a privi din nou, a privi de două ori”).

Costin Tudor: „Salariul trebuie pus în context. Cuvântul «tranzacțional» înseamnă termen scurt, dar productivitatea e o bătaie cu termen mediu și lung — de aici contradicția.”

Eleonora Ion: „Mi-ar plăcea foarte mult să se ajungă la o dependență de sistem, nu de oameni.”

Veronica Olteanu: „Cultura organizațională nu o luăm din cărți, o construim noi, în ceea ce facem absolut în fiecare zi.”

Nora Neghină: „Generațiile le putem privi ca pe niște limbi străine — unii vorbesc engleză, alții chineză, alții greacă veche — dar pot fi aduse la un numitor comun.”

Adrian Dragomir a deschis sesiunea cu o pledoarie energică despre trecerea de la „hype-ul” inteligenței artificiale din 2023 la agenții AI care produc astăzi rezultate reale în producție. Fondatorul Termene.ro și Sferal.ai a povestit că și-a pus flota de agenți în producție la începutul lui aprilie (după o vizită la Dubai) și că, pentru prima dată, vede un return on investment concret. Un coleg din vânzări i-a spus, după prima zi de lucru cu un agent, că „în sfârșit are și el sclavul lui” — adică poate să se concentreze pe discuțiile cu clienții și pe prezentări, în timp ce agentul procesează task-urile din CRM. Dragomir a subliniat scara investițiilor globale care susțin acest val: contracte de ordinul trilioanelor de dolari anunțate de Nvidia pentru echipamente și data center, plus investiții masive în tehnologii emergente.

A explicat apoi, pentru un public non-tehnic, ce diferențiază un agent AI de un simplu chatbot — cele câteva elemente constitutive: un „creier” (modelul LLM, care ia deciziile și face raționamentul), datele companiei (Excel-uri, PDF-uri, e-mailuri, CRM, software de contabilitate), memoria (teoretic nelimitată, printr-o tehnică pe care a numit-o RAG, care stochează datele într-o bază și accesează doar ce e nevoie), conexiunile la aplicații externe și, în fine, „skill-urile” (competențele pe care le poți da unui agent). A dat exemplul concret al utilizatorilor Sferal.ai: circa 90% s-au conectat la CPV, la API-ul Termene.ro, iar unii chiar la conturile bancare (prin PSD2), construindu-și singuri dashboard-uri de monitorizare a clienților și furnizorilor și reconcilieri automate între tranzacții și facturi — de exemplu identificarea corectă a firmei „Bruma SRL” dintre cele 17 companii cu același nume, prin raționament, nu programatic. Toate acestea, a insistat, sunt posibile azi fără niciun gram de programare.

Un exemplu memorabil despre „skill-uri”: la începutul lui aprilie a fotografiat 30 de cărți de business, le-a dat agenților și le-a cerut să analizeze conceptele și metodologiile și să decidă singuri ce competențe ar fi utile fiecărui angajat și agent. Patru ore mai târziu avea skill-uri de design pentru redacție, de comunicare pentru marketing și de management (procesarea Objective Key Results). A recomandat public și modelul Fable 5 de la Anthropic, lansat cu două zile înainte, pe care l-a descris ca fiind cel mai puternic model disponibil la acel moment.

Mesajul de fond a rămas însă profund uman: ceea ce rămâne valoros în noua lume sunt expertiza, intuiția și creativitatea oamenilor — scalate la infinit — plus umanitatea, singurul lucru pe care AI-ul nu-l poate replica. Întrebat ce e cel mai important pentru oameni ca „să nu o ia razna”, a răspuns tranșant.

„Astăzi, agenții AI sunt expertiza voastră, alături de intuiția și creativitatea voastră, scalate la infinit. Iar cel mai important diferențiator rămâne umanitatea voastră — AI-ul nu o să poată niciodată să coboare de pe scenă, să dea mâna cu voi.” — Adrian Dragomir

„Casă la țară și renunțați, pe cât se poate, la boala asta care se numește social media. Dacă puteți să nu mai pierdeți măcar jumătate din timpul pe care îl petrecem pe TikTok, viața arată cu totul altfel.” — Adrian Dragomir

Cătălin Podaru a preluat firul lăsat de Dragomir și a dus conceptul un pas mai departe: de la agenți care execută task-uri, la „avatarurile de rol” — un termen inventat intern la Leviatan Group pentru structurile agentice care întrupează în organizație un rol complet, așa cum o face un angajat, cu tot ce ține de fișa postului. Este, în viziunea sa, ultimul nivel de abstractizare necesar pentru a duce productivitatea la maximum. Podaru a citat un studiu al unei firme de consultanță din Anglia (Cogital) care susține că, pentru prima dată în istoria construcțiilor, există șansa unei abordări care să integreze toate fragmentele, silozurile și disciplinele în jurul unui singur produs — construcția gândită ca produs integrat, printr-un „sistem de operare agentic”.

A anunțat că, la începutul lui iunie, Leviatan a dat în testare primul avatar de rol de mare complexitate: avatarul de achiziții publice — pornind de la logica „dacă nu câștigi licitații, toate celelalte skill-uri sunt doar un exercițiu de excelență fără sens productiv”. Planul companiei este ca, până la finalul anului, jumătate dintre roluri să existe ca avataruri de rol: expert achiziții publice, expert procurement, expert derulare de contracte, devizist 100%, urmând apoi expertul arhitect, inginerul de structură și zona de șantier. La stand a prezentat versiunea a doua a super-expertului de șantier, „Ask BIM Assistant”, dezvoltat de un coleg (Radu): un asistent care, „exact ca în Matrix”, îți dă — punându-ți ochelarii — acces pe teren la toată informația din proiect (IFC-uri, documentație tehnică, comenzi, specificații, formulare F4/F5, avize de însoțire, facturi, condiții tehnice). Toate datele se integrează structurat într-un concept pe care Leviatan îl numește „holistic digital twin”, deschis mai departe către Embodied AI / Physical AI și antrenarea roboților (au adus demonstrativ roboți, deși cei „de ultimă generație din China” nu sosiseră la timp).

Podaru a atacat frontal titlul „apocaliptic” al prezentării: da, e normal să avem un „wake-up call” și chiar puțină frică — frica ne trezește și ne spune să acționăm — dar nu trebuie să rămânem în frică, ci să trecem la curiozitate, implicare și creație. A insistat pe ideea că industria nu duce lipsă de joburi, ci de oameni buni, și că avatarurile vin să suplinească, nu să înlocuiască. A făcut o pledoarie pentru trecerea de la „builder” la „creator”, cu avertismentul că, pentru a fi creativ, trebuie să-ți asumi „povara libertății”. A estimat că această realitate va deveni normalitate în 2-3 ani.

„Avatarurile de rol respectă procedurile așa cum nouă nu ne place să le respectăm. Ele colectează toate datele — de la cerințe și specificații, la constrângeri de fabricație și logistică, până la condiții din teren — și le unifică într-un holistic digital twin, accesibil în orice moment.” — Cătălin Podaru

„Puteți deveni toți creatori într-o industrie extraordinară. Diferența dacă vreți să fiți cel din imagine este doar opțiunea voastră conștientă — alegeți conștient unde vreți să lucrați și ce vreți să învățați.” — Cătălin Podaru

Blanca Payas a prezentat (în limba engleză) tehnologia InSAR — o tehnologie de observare a Pământului bazată pe sateliți radar aflați pe orbită polară, la circa 700 km altitudine. Sateliții trimit un puls (microunde) către sol, care se întoarce la senzor; comparând imagini ale aceluiași loc la momente diferite, se măsoară deplasările terenului cu precizie milimetrică. Fiind senzori activi, sateliții radar traversează condițiile meteo — funcționează chiar și într-o zi ploioasă și gri ca cea de la București. Ea a explicat că există trei tipuri de rezoluție: banda L (rezoluție joasă, precizie centimetrică, potrivită pentru zone cu vegetație), rezoluția medie (deja milimetrică) și rezoluția înaltă (folosită pentru zone urbane și infrastructuri foarte scumpe).

Un avantaj decisiv: primii sateliți radar au fost lansați acum circa 20 de ani, iar imaginile sunt păstrate în arhive — InSAR este singura tehnologie care permite măsurarea deplasărilor din trecut. La fiecare proiect, primul pas al Sixense este verificarea arhivelor pentru a oferi clientului o hartă a modului în care terenul s-a mișcat în anii precedenți. Software-ul propriu de procesare, numit Atlas, oferă precizie milimetrică și densitate mare de puncte de măsură — uneori până la 50.000 de puncte pe kilometru pătrat. O singură imagine radar acoperă 50×50 km, adică aproape tot orașul București. Datele sunt livrate clienților prin platforma Beyond Monitoring, iar echipa a dezvoltat algoritmi de machine learning pentru a simplifica informația din miile de puncte de măsură.

Payas a arătat în ce faze intervine InSAR: în proiectare (validarea designului, înțelegerea mișcărilor anterioare ale terenului), în timpul construcției (complementar instrumentației la sol, mai ales la proiecte de tuneluri în zone urbane cu active valoroase, oferind „imaginea de ansamblu” a zonelor care se mișcă în afara zonei de influență) și după construcție (metodă cost-eficientă de monitorizare a activelor). A prezentat studii de caz reale: New York (studiu istoric pre-tunelare, unde s-a demonstrat că o clădire industrială se mișca deja înainte de tunel — esențial pentru litigii și răspundere); un proiect de tunelare urbană unde s-a văzut, în serie temporală, cum solul s-a tasat 2 cm pe măsură ce TBM-ul (utilajul de excavat tuneluri) se apropia; Porto (metrou într-un oraș dens, cu clădiri istorice — combinație de peste 40 de stații totale și satelit cu peste 300.000 de puncte de măsură săptămânal, calibrare perfectă cu un teodolit care s-a mișcat brusc 3 mm); și Londra (proiecte precum Crossrail, procesarea întregului oraș pentru Transport for London). A încheiat arătând că a procesat și Bucureștiul — în general verde, cu unele zone industriale în mișcare — inclusiv clădirea în care se afla Sixense, „care nu se mișcă”.

„InSAR este singura tehnologie care îți permite să măsori mișcările din trecut. De fiecare dată când avem un proiect, primul lucru pe care îl facem este să verificăm arhivele.” — Blanca Payas

„Este un instrument foarte puternic în cazul în care intri în litigiu — foarte bun pentru răspundere și pentru asigurări. O clădire care se mișca deja înainte de tunel este o dovadă a unei zone instabile.” — Blanca Payas

Cătălin Andrei a mutat accentul de la tehnologie la procesul din spate: cum îți pregătești organizația să adopte BIM, LEAN și noile trenduri. A situat STRABAG în context — al cincilea grup de construcții din Europa ca mărime, peste 89.000 de angajați la nivel mondial, prezent în România de peste 30 de ani și a treia companie de construcții din țară, acoperind întregul ciclu de viață (concept, construire, operare clădiri, reciclare, scoatere din funcțiune). A menționat unitatea specializată STRABAG Innovation & Digitalisation, cu peste 2.500 de oameni care lucrează zi de zi pe teme diverse, inclusiv AI.

Punctul central al prezentării a fost „drumul”: colegii din șantier cer modele 3D, coordonarea instalațiilor (MEP) cu structura, scanări din dronă, liste de cantități, modele pentru machine control — dar întrebarea reală este „cum ajungem acolo?” și „știm de unde pornim și unde vrem să ajungem?“. STRABAG a pornit strategia de implementare BIM și digitalizare în 2024, cu orizont 2027+ (munca nu se oprește la ultimul punct de pe roadmap). Etapele: evaluarea punctului de plecare în 2024, identificarea nevoilor colegilor, programe de training pentru ca toți „să vorbească aceeași limbă” (ce înseamnă un model, un common data environment), integrarea tuturor funcțiunilor din proiect în procesul BIM și, mai departe, verificări automate, AI și „a construi fără planuri”. O confirmare importantă: în 2024 STRABAG a devenit prima companie de construcții din România certificată ISO 19650.

Andrei a dat exemple concrete despre valoarea BIM: planșe 2D care arată „perfect”, dar care, odată modelate în 3D, dezvăluie erori care „nu se pot ascunde”; o racordare greșită care ar fi însemnat o diferență de 20.000 de euro pe structură (într-un proiect cu vreo 12 structuri — „cam mulți bani”); și, la o licitație de autostradă, o casă aflată fix pe coridorul traseului, pe care proiectantul nu o observase la proiectare. A vorbit deschis și despre lecțiile învățate: investiția inițială mare (oameni specializați, drone, scannere) și, mai ales, rezistența la schimbare — „cel mai mare obstacol”. A subliniat că în licitații apar deja cerințe de BIM, ceea ce oferă un argument mult mai puternic pentru investiție.

„Oricât de perfect ar arăta o planșă în 2D, în 3D nu se pot ascunde lucruri. Ne dorim să eliminăm astfel de erori care pot fi prevenite foarte ușor din faza de proiectare.” — Cătălin Andrei

„Le dăm o viziune. Am avut o colegă care s-a angajat la noi spunând: «Vin doar pentru că îmi place viziunea și strategia voastră și vreau să contribui la implementarea ei.»” — Cătălin Andrei

Cătălina Manoloiu a prezentat, printr-un demo live, un nou instrument cu inteligență artificială dezvoltat de eDevize (parte a Exenne, companie de software pentru construcții) pentru generarea Propunerilor Tehnice. A pornit de la contextul companiei: produsul principal eDevize — platformă de estimare și ofertare a lucrărilor din construcții — folosit de peste 5.000 de utilizatori. Dar zona de estimare, oricât de importantă, nu e singura durere a antreprenorilor: propunerile tehnice durează foarte mult, au zeci de pagini care „probabil nici nu sunt citite rând cu rând”, iar feedback-ul constant al antreprenorilor este că procesul este greoi și frustrant.

Fluxul demonstrat: se încarcă în platformă orice documentație de la autoritatea contractantă (caiet de sarcini, formulare de propunere tehnică) plus documente interne (metodologii de execuție, CV-uri, autorizații). Instrumentul acceptă PDF-uri mari, arhivele voluminoase de la SEAP (acele „7z-uri care nu ne plac”), schițe și desene scanate „oricât de urât sau frumos”. Pasul cel mai valoros, a subliniat ea, este extragerea automată a listei de cerințe — criteriile pentru acea licitație, care de obicei sunt împrăștiate pe diferite pagini și greu de urmărit. Există câteva cerințe predefinite pe care software-ul le extrage automat, dar utilizatorul poate căuta și după cuvinte-cheie, inclusiv prin căutare semantică (chiar dacă nu folosește exact termenul din document), iar sistemul afișează pasajele și pagina exactă din document unde se află cerința.

În zona de redactare, se încarcă OPIS-ul și formularul de propunere tehnică, astfel încât cuprinsul să respecte fix structura cerută de autoritatea contractantă (există și o variantă standard predefinită). O funcție remarcată: se poate lua o pagină din documentele interne sau de la autoritate prin drag-and-drop, iar apoi AI-ul o reformulează pentru propunerea tehnică — utilizatorul putând completa mai departe manual. La final, exportul se face în format .docx, cu preview în prealabil. Manoloiu a insistat pe filosofia produsului: nu înlocuiește persoana care se ocupă de propuneri tehnice, ci îi oferă control și o scapă de munca manuală pe care „nu o place nimeni”. A invitat participanții să se înscrie prin codul QR de pe cub pentru o întâlnire personalizată de testare.

„Nu este vorba despre a înlocui persoana care se ocupă de propunerile tehnice, este vorba de a vă oferi controlul și posibilitatea să nu mai faceți lucrurile manuale care nu plac nimănui.” — Cătălina Manoloiu

„Cerințele nu sunt organizate — se regăsesc pe diferite pagini, mai încolo, mai sus. Dar le scoatem automat cu inteligența artificială, cu tot cu pagina din document unde se află.” — Cătălina Manoloiu

Costel Cojanu a răspuns afirmativ la provocarea lansată de moderator — „poți urmări progresul real al unui șantier de infrastructură automat, fără ca cineva să meargă fizic să măsoare” — și a detaliat fluxul de lucru digital din ecosistemul PORR. Principiul de bază: o problemă descoperită la timp nu mai este gravă; gravă devine atunci când e descoperită ulterior. Fluxul începe cu modelarea condițiilor existente din teren prin scanare cu drone și fotogrametrie, prelucrarea modelului digital al terenului cu platforme automatizate, obținând o informație mult mai acurată decât cu soluțiile clasice — bază pentru proiecte corecte și mai puține greșeli.

Camera de date („data room”) folosită în infrastructură la PORR este Trimble Connect, unde se încarcă modelul digital și modelul BIM IFC. Colegii din execuție interacționează direct cu modelul, își calculează cantitățile în câteva minute fără a mai trimite un mail la birou, iar modelul 3D se combină cu informațiile din teren pentru o imagine completă. Cojanu a dat exemple concrete: la lotul 11 de tramvai au modelat inclusiv utilitățile existente și le-au combinat cu modelul 3D al tramvaiului, ceea ce a redus greșelile la minim și a crescut viteza, acuratețea și calitatea. A prezentat și realitatea augmentată (tool Trimble) pentru a vedea proiectul digital în teren înainte de execuție, și verificarea calității prin scanare cu scanner fix a structurii și compararea norului de puncte cu IFC-ul inițial în Trimble Connect — util pentru „lucrările ascunse”, verificate înainte de a se termina lucrarea.

Cel mai concret rezultat: dashboard-uri care integrează modelul 3D cu graficul de execuție, permițând urmărirea în timp real a șantierului. Un coleg din șantier completează datele, iar la finalul fiecărei ture introduc datele; printr-o procesare, se obține o prognoză a execuției în timp real, în funcție de productivitatea din ultimele 30 de zile. Sistemul a fost folosit la poduri și la proiectul de tunel de la lotul 4, cu rezultate bune în preîntâmpinarea întârzierilor. De asemenea, prin suprapunerea modelului digital cu norul de puncte și platforma Skysnap, calculează volume de terasamente și verifică poziționarea structurilor. Dashboard-urile sunt folosite inclusiv în ședințele de management.

„Atunci când apare o problemă care ni se pare foarte gravă, dacă este descoperită la timp, atunci nu mai este gravă. Gravă este când este descoperită ulterior.” — Costel Cojanu

„La tunelul de la lotul 4, colegii introduceau datele la finalul fiecărei ture și, printr-o procesare, reușeam să avem o prognoză a execuției în timp real, în funcție de productivitatea pe ultimele 30 de zile.” — Costel Cojanu

Marian Oprea a discutat despre digitalizarea șantierelor prin sistemele de ghidare montate pe utilajele de construcție, mărturisind că, după prezentările anterioare, a trecut printr-un „rollercoaster al tehnologiei”. A descris harta actuală a șantierelor din România ca fiind împărțită în două: pe de o parte, metoda tradițională „a țărușilor”, care aduce cu sine erori de execuție și întârzieri, obligând topografii, inginerii și operatorii să petreacă mai mult timp pe activitățile zilnice; pe de altă parte, tehnologia modernă a sistemelor de ghidare și a platformelor digitale de management al datelor.

Acest ecosistem digital este format, în viziunea SITECH, din trei piloni principali: sistemele de ghidare Trimble, aparatura topografică de ultimă generație și platformele software (pentru sincronizarea, prelucrarea și verificarea în timp real a datelor). Impactul, a spus Oprea, este considerabil: îmbunătățește fluxul de lucru (operatorul vede în timp real unde se află față de proiectul încărcat și îl poate chiar modifica), eliberează topograful pentru activități cu plusvaloare, și aduce beneficii economice — reducerea timpului de execuție, optimizarea materialelor și sustenabilitate operațională — cu scopul final de a respecta termenele și bugetele stabilite inițial.

Oprea a subliniat că factorul uman rămâne esențial: automatizarea nu înlocuiește operatorul, ci îl ajută cu mai mult control, siguranță și încredere, incluzând siguranța la locul de muncă și creșterea gradului de pregătire. A arătat că implementarea sistemelor de ghidare a pornit „încă de acum 10 ani”, cu un trend ascendent și o transformare majoră pe marile proiecte de infrastructură din România, prezentând grafice cu tipurile de material lucrate cu ghidare (săpătură, umplutură, balast stabilizat, asfalt) și numărul sistemelor utilizate.

„Prin automatizare nu înlocuim operatorul, ci doar îl ajutăm cu mai mult control, mai multă siguranță și mai multă încredere în procesul de execuție.” — Marian Oprea

„Digitalizarea șantierelor nu mai reprezintă viitorul, deoarece aceasta este standardul de performanță pe care îl avem în prezent.” — Marian Oprea

Cei doi au prezentat un demo comun de monitorizare a șantierului cu ajutorul camerelor video și al inteligenței artificiale, dezvoltat de Vantix împreună cu Terano Construct. Cazul concret: un șantier al lanțului Popeyes, unde Marian (Terano) a montat mai multe camere pentru a monitoriza diverse aspecte din restaurant — în principal productivitatea personalului. „Productivitate” înseamnă strict activitățile pe care clientul le definește ca productive (curățenie, glet etc.); dacă oamenii „încep să danseze” sau fac altceva, e considerat neproductiv.

Rezultatele din ziua analizată au fost detaliate cu cifre: productivitate de 77%, adică din totalul orelor în care șantierul a fost activ, productiv au fost 8 ore și 5 minute; media de persoane prezente — 2,2 (deci în medie 2 persoane); iar „timpul fără operator” (fără nicio persoană prezentă) a fost de 6 minute. Platforma permite constructorului sau project managerului să introducă ce ar trebui să facă angajații în ziua respectivă, iar sistemul analizează dacă au făcut acele activități și cât au durat fazele. Exemplu concret de la Terano: faza 1 (montarea profilelor metalice verticale pentru pereți de compartimentare) a început la 7:13 și a durat până la 8:33. Sistemul verifică și dacă oamenii poartă echipament de protecție, oferă informații despre vreme (relevante pentru activitățile exterioare), afișează productivitatea pe fiecare oră, harta termică (productivitate din 15 în 15 minute, cu roșu pentru slab și verde pentru bun), distribuția numărului de personal și cronologia activităților.

Cei doi au precizat că raportul este deocamdată un demo — soluția este gata pentru HoReCa, fabrici și depozite, iar pentru zona de construcții încă lucrează împreună cu Terano, cea mai mare provocare fiind acumularea de date și imagini video. Lucrează la o variantă cu bodycam-uri sau camere care pot fi lipite în zonele de interes sau prinse în pereți. Întrebați despre integrări, au confirmat că fac integrări cu diverse platforme, iar rapoartele și datele sunt customizabile în funcție de nevoile fiecărei companii.

„Dacă oamenii încep să danseze sau fac activități neproductive, sunt considerate și de noi neproductive. În ziua respectivă, productivitatea pe șantier a fost de 77%.” — Adrian Hănțăscu / Marian Ciupitu

„În loc să stea cineva pe camere sau să vină în locație să vadă dacă oamenii respectă ce au de făcut, noi vă dăm datele respective din camere.” — Adrian Hănțăscu / Marian Ciupitu

Aurel Meiroșu a prezentat cadrul legal și soluțiile certSIGN pentru semnarea electronică a documentelor din construcții — o companie IT românească cu 20 de ani de istorie, prezentă în 17 țări, care alocă circa 10% din venit zonei de cercetare-dezvoltare și ale cărei soluții se află în catalogul de servicii NATO. certSIGN este membru în grupuri de lucru la nivelul Comisiei Europene pe reglementarea serviciilor de încredere, ceea ce îi oferă vizibilitate asupra a ce urmează în standardizare.

Partea juridică a fost centrală: există un cadru legal european care asigură recunoașterea transfrontalieră a semnăturii — un document semnat electronic într-un stat membru este opozabil în orice alt stat membru UE, fără ca partenerul să aibă semnătură din același loc. Există și cadrul legal național care recunoaște înscrisurile electronice și puterea de semnătură olografă a semnăturii electronice calificate, plus reglementări în Codul Muncii (contracte de muncă, acte adiționale, SSM, PSI, instruire) și modificări propuse la Codul Administrativ prin care statul se obligă să accepte documente semnate electronic. Pentru construcții, Meiroșu a considerat cea mai importantă reglementare OG 140, care permite depunerea întregii documentații în format electronic — cu condiția să fie semnată de toate rolurile necesare (arhitect, verificator, RTE etc.) — aceste documente având aceeași forță juridică indiferent de suport.

A demonstrat live cum se semnează electronic o planșă cu un partener (de exemplu arhitect) care nu are încă semnătură electronică: se încarcă planșa, se autentifică, se introduce adresa de mail a semnatarului, se poziționează elementul vizibil al semnăturii în cartuș. Semnatarul primește un e-mail, își face cont, își validează numărul de telefon, alege o parolă, se identifică video (prezintă buletinul față/spate/stânga/dreapta), introduce TNA-ul (care îl identifică în Tabloul Arhitecților și îi extrage atributele cerute de OG 140), iar la final i se emite pe loc certificatul calificat cu atributele în semnătură. Elemente-cheie: platforma se poate integra prin API cu platforme BIM/CDE, certificatul se emite pe loc (nu e nevoie de unul preexistent), se poate semna de pe orice device 24/7, iar conform articolului 11 autoritățile sunt obligate să accepte documentele semnate electronic.

„Trimițându-le electronic, documentele au aceeași forță juridică ca în situația în care sunt depuse clasic. Conform OG 140, planșa semnată calificat are aceeași valoare, indiferent de suportul ei.” — Aurel Meiroșu

„Nu doar cu AI, ci și tradițional putem să renunțăm la hârtie fără nicio problemă, bazându-ne pe cadrul legal — această fundație peste care începem să construim.” — Aurel Meiroșu

Rodica Lupu a ales să renunțe la prezentarea pregătită pentru o intervenție „ochi în ochi”, aducând o perspectivă critică și nuanțată, susținută de cercetare. A povestit că din 2019 construiește Clusterul TEC (firma ei fiind cofondatoare), devenit asociație cu personalitate juridică în ianuarie 2021 — cinci ani în care a adunat companii „care fac lucruri concrete” și au evoluat frumos. Din această experiență și-a confirmat o serie de ipoteze despre inovație și despre sectorul construcțiilor. Și-a exprimat dezacordul explicit față de Comisia Europeană: nu e de acord că România este „codașă la inovare” și nici că sectorul construcțiilor este „ultraconservator și incapabil de inovare” — deși statistic construcțiile sunt pe ultimul loc și la inovare, și la digitalizare.

Conceptul central al intervenției a fost „mirajul digital” (termen propriu) — un „teatru al inovării” care poate veni din două direcții. Din exterior: provocat de cerințe în achiziții publice sau în apeluri de finanțare — într-o cercetare pe respondenți din industrie, peste 45% dintre firme recunosc că uneori cumpără inovație, tehnologie sau software doar pentru că există cerințe externe (pe care apoi le folosesc parțial sau deloc). Din interior: provocat de „fascinația tool-urilor” — instrumente care par miraculoase și cheia succesului. Acesta devine un lucru rău, a avertizat Lupu, atunci când compania nu are maturitatea de absorpție a tehnologiei și nu știe să-și mapeze și redeseneze procesele. Contrar opiniei comune că digitalizarea e frânată de rezistența oamenilor, cercetările ei arată că motivul principal este că firmele au procese dezordonate sau ineficiente și nu au competențe interne pentru a-și defini procesele și a-și reduce fricțiunile pe flux — abia apoi se pot digitaliza.

A introdus și „teoria opțiunilor reale” din managementul inovării, care spune că există întotdeauna opțiunea de a sta pe loc, de a aștepta — o opțiune pe care o consideră „științific dovedită” ca fiind bună în multe contexte. Concluzia ei surprinzătoare: sectorul construcțiilor din România nu e codaș pentru că „nu are chef” sau competențe, ci pentru că de multe ori așteptarea este opțiunea corectă. În Clusterul TEC, această așteptare este productivă — un „laborator de observare” prin schimb de informații și experiență. Într-un răspuns ulterior, a spart și „mitul” că doar firmele mari cu departamente R&D inovează: cercetarea firmei sale din ultimele opt luni arată o corelație statistică nulă între dimensiunea companiei și capacitatea de inovare. A insistat că decizia de digitalizare trebuie să pornească dintr-un calcul economic și dintr-o strategie inteligentă, cu obiective specifice și indicatori corect corelați (de exemplu, reducerea ineficiențelor sau a riscurilor din șantier), nu din simpla dorință de a crește cifra de afaceri.

„Peste 45% din firme recunosc că uneori cumpără inovație, tehnologie sau software pentru că există cerințe din exterior. Este o formă de miraj digital, pentru că nu folosesc de fapt acele lucruri.” — Rodica Lupu

„Sectorul construcțiilor din România nu este codaș pentru că nu are chef sau competență, ci pentru că de multe ori această așteptare în care ne aflăm este opțiunea corectă.” — Rodica Lupu

Andrei Ciucă a construit, în continuarea ideilor Rodicăi Lupu, una dintre cele mai dense intervenții conceptuale ale zilei, pornind de la o întrebare simplă: de ce vorbim de digitalizare de 10 ani, dar construim încă în mare parte „ca acum 30 de ani”? Răspunsul lui: „teoria formelor fără fond”, pornind de la critica lui Titu Maiorescu la adresa modernizării României — instituții importate din afară cărora le lipsea fondul sociocultural pentru a avea sens. Analog, în construcții avem „forma” (software-ul pe care îl cumpărăm), dar ne lipsește „fondul” — procese, oameni, disciplină și organizare. De aceea, a spus el, ne mirăm că „nu ține” când punem doar software și credem că s-a rezolvat problema. A citat rate de eșec ale proiectelor de digitalizare complexe undeva în intervalul 55-75% (date mai concrete existând pentru ERP-uri), argumentând că nu software-ul cedează, ci fondul.

A povestit un moment revelator: o companie mică din Tulcea, după ce a văzut ce se poate face pe scenă, l-a întrebat „dar noi cum ajungem acolo?” — și atunci „i-a picat fisa” că saltul de la „zero” la ce se prezintă la forum este mare. Drumul, a spus, este „harta”: ceea ce vezi pe scenă trebuie luat ca model, nu ca rețetă, pentru că întrebarea nu este „care e cel mai bun software”, ci „de ce am eu nevoie acum, în acest moment al dezvoltării companiei”. Ce se potrivește unei companii mari nu se potrivește uneia medii sau mici. Iar fundația este organizarea: „nu poți digitaliza haosul” — ai nevoie de un ecosistem de procese, proceduri, roluri, responsabilități și training. A făcut și o observație subtilă, inspirată dintr-un panel anterior cu Cosmin Pătroiu (TeraSteel): companiile de producție vorbesc lejer despre etapele următoare de digitalizare pentru că vin dintr-un mediu mult mai „așezat”, cu mult mai puține neprevăzute decât un șantier, unde domnește o „energie haotică”.

Partea a doua a argumentului: digitalizarea este, în esență, change management. Când implementezi un proces digital nou, oamenii trebuie să-și schimbe modul de lucru, iar rezistența apare pentru că trebuie „să câștige și ei ceva” — nu neapărat bani, ci sens, o viață mai ușoară. Procesul „se conduce din față, nu prin delegare — you lead by example”: dacă leadership-ul și top managementul „taie colțurile”, acela devine norma. A legat totul de mindset (făcând trimitere la Cătălin Podaru și Leviatan) — mindset-ul combinat cu organizarea te ajută să aloci și să protejezi timpul necesar, tratând digitalizarea „ca pe un proiect al companiei” (proiectul 3, lângă șantierul 1 și șantierul 2). Concluzia, pusă explicit în ordinea priorităților: conștientizare, atitudine, organizare, oameni de calitate și, abia la final, „software-ul potrivit”.

„Nu poți digitaliza haosul. Ai nevoie de un ecosistem de procese, proceduri, roluri și responsabilități. Software-ul potrivit este ultimul din listă.” — Andrei Ciucă

„Digitalizarea este o călătorie, nu o listă de cumpărături. Nu lipsește software-ul, ci lipsește fondul — și dacă punem la fundație disciplina, restul chiar se construiește pas cu pas.” — Andrei Ciucă

În dialog cu Cătălina Manoloiu, Romina Posea a explicat ce este Women in BIM: o inițiativă apărută dintr-un task force din Anglia, la momentul creării UK BIM Alliance și a Strategiei Naționale de adopție BIM, care a inclus o secțiune dedicată femeilor. Aceasta s-a desprins ca asociație înființată în 2012, prezentă acum pe întreg mapamondul, cu scopul de a promova, susține și mentora femeile (dar nu numai) pentru a accesa roluri digitale în construcții, pe toate specialitățile. Sesiunile de mentorat au loc anual, sunt deschise atât femeilor cât și bărbaților, iar scopul este dobândirea de noi competențe pentru avansare în carieră. A dat un exemplu concret: anul trecut, o tânără din Suedia a reușit, prin acest program, să acceseze un job în Orientul Mijlociu, fiind mentorată de cineva care lucra deja acolo. Organizația oferă networking, dezvoltare de competențe, mentorship și chiar oportunități de joburi (postări din partea sponsorilor). Posea a descris-o și ca pe un „grup de suport” personal și profesional, care a ajutat-o în perioadele de tranziție.

Partea de fond a intervenției a adus argumente și cifre despre rolul femeilor și al diversității în digitalizare. Diversitatea (nu doar de gen, ci și de vârstă, de abilități) produce mai multă inovație și o adopție mai practică și mai trainică — susținute de studii. Digitalizarea ajută categorii care altfel nu ar intra în câmpul muncii (mame singure, femei ieșite din concediul de creștere, persoane din zone îndepărtate, prin lucru remote). Posea a citat că doar undeva între 48 și 54% dintre femeile din România care ar putea fi active în câmpul muncii lucrează efectiv — „o pierdere pentru toată lumea”. A adus și cifre din SUA: mai puțin de 10,6% dintre construction manageri sunt femei și mai puțin de 5,4% dintre șefii de șantier. A introdus conceptul de „glass ceiling” (plafonul de sticlă) — atât cel sistemic, cât și unul „intern”, în care nu știm să ne creăm oportunitățile sau să ne asumăm riscurile — un lucru de mindset care afectează mai multe categorii, nu doar femeile.

Întrebată despre situația din România, a remarcat că interesul pentru mentorship nu este atât de ridicat pe cât se aștepta și că „ratăm multe oportunități”, din convingerea că „e pentru alții, nu pentru mine” — fie din autosuficiență, fie din lipsă de încredere. A dat propriul exemplu (un fast-track MBA făcut pentru a deveni un profesionist mai bun, nu pentru o poziție de C-suite). O notă optimistă: în facultățile tehnice, numărul fetelor este în ultimii ani la egalitate cu sau depășește numărul băieților. A încheiat cu un îndemn preluat de la o altă profesionistă din România.

„Doar undeva între 48 și 54% dintre femeile din România care ar putea fi active în câmpul muncii lucrează. Este o pierdere pentru toată lumea.” — Romina Posea

„Să nu fiți un alt bărbat în sală — fiți voi, profesionistul cel mai autentic și femeia care sunteți.” — Romina Posea (citând o profesionistă din construcții)

Daniel Șologon a adus o intervenție despre leadership și cultură organizațională, ancorată în „istoria de învingător” a Cemacon — producător cu 57 de ani de istorie, care „a învins timpul” și a trecut printr-o poveste „cu accente de dramatism”, în special o criză severă acum circa 15 ani. Mesajul central despre viziune: aceasta trebuie construită în echipă, nu „servită de sus, dintr-un birou de sticlă” — doar atunci oamenii se simt parte din ea și aderă. Viziunea Cemacon: „să devină un campion regional în soluții durabile care inspiră și construiesc viitorul”, cascadată în misiune și valori formate în perioada de criză, când unitatea echipei a fost decisivă.

Șologon a insistat pe transparență — a arăta oamenilor onest atât unde vrem să ajungem, cât și unde suntem. Provocarea reală, a spus el, este transparența în momentele dificile, fără a induce panică; soluția vine din una dintre valorile companiei, „o preocupare sinceră față de om”: dacă managerul se raportează la om și îi pasă de el, va găsi „acea versiune a adevărului” pe care omul o poate accepta. A subliniat că oamenii apreciază mai mult adevărul, chiar aspru, decât incertitudinea — „e mai greu să nu știi decât să știi ceva care poate că este greu de dus”. Cultura organizațională, a definit-o el, „este un rezultat, nu o creație în laborator” — se vede „cum se comportă oamenii după ce liderul iese din încăpere”. La Cemacon s-a format trecând împreună prin criză și prin fazele de dezvoltare, fiind formalizată abia târziu; valorile citate: agilitate, preocupare față de om și relații, ambiție, deschidere către nou, onestitate. A subliniat importanța stabilității și a „mixului virtuos” între oamenii cu experiență (care au trecut prin vremurile grele) și energia proaspătă a noilor veniți.

Pe partea de atragere și retenție a talentelor, a dat cifre concrete despre o creștere dramatică: echipa a trecut de la 250 la peste 400 de angajați în ultimii doi ani, în contextul achiziției unui competitor (dus „la nivelul următor de echipare cu resurse”, la Biharia) și al inaugurării în 2023 a unei fabrici noi de plăcuțe de cărămidă aparentă. Filosofia de recrutare: nu caută neapărat resurse excelent calificate, ci „un aluat bun” pe care să-l integreze, educe și crească. Rezultatele retenției: de 4-5 ani, procentul celor care pleacă voluntar este de o singură cifră (mulți ani chiar sub 5%), iar peste 50% dintre angajările recente au venit pe bază de recomandări de la colegi. La întrebarea despre teama de a investi în training-uri care apoi „pleacă”, a răspuns că e o discuție „ușor falsă” — problema reală nu e investiția în om, ci lipsa „cătușelor de aur”, a contextului care să-l motiveze să rămână.

„Viziunea trebuie construită în echipă. Să nu fie ceva care se servește de sus, dintr-un birou de sticlă.” — Daniel Șologon

„Am învățat în timp că oamenii apreciază mai mult să le spui adevărul decât să trăiască în incertitudine. E mai greu să nu știi decât să știi ceva care poate că este aspru.” — Daniel Șologon

Mircea Stremțan a închis prima parte a zilei cu un subiect adesea trecut cu vederea: securitatea cibernetică în zona operațională (OT), nu doar IT. A pornit de la NIS2 — testând sala cine a auzit de directivă și cine trebuie să fie conform — cu scopul declarat de a crește awareness-ul asupra cadrului legislativ pe care organizațiile care operează infrastructuri critice trebuie să-l implementeze. Reprezentând divizia de securitate cibernetică a grupului ENEVO, a explicat distincția fundamentală: dacă securitatea IT protejează datele, securitatea OT protejează infrastructura operațională — exact cea care susține business-ul zi de zi, și a cărei întrerupere aduce prejudicii de imagine, financiare și chiar materiale sau umane. Dacă ransomware-ul (atac IT) e mediatizat, atacurile OT produc blackout-uri, întreruperi sau chiar distrugere operațională a infrastructurii.

A dat o cifră de impact memorabilă: costul mediu al unei întreruperi operaționale în sectorul de construcții, specific clădiri inteligente și mai ales centre de date, este estimat la circa 9.000 de dolari pe minut. Centrul de date, a explicat, este „o clădire inteligentă dusă spre extrem” — găzduiește putere computațională care va deveni infrastructură esențială, chiar critică, atractivă pentru atacuri nu doar de la persoane izolate, ci de la actori statali (competiția între state pe puterea computațională și AI). A identificat piloni de atac OT: alimentarea cu energie și sursele redundante (baterii, producție proprie); utilitățile și contorizarea; procesul complex de răcire și ventilație (critic — dacă nu e controlat corespunzător, duce la distrugeri materiale); și sistemele de management tehnic (BMS), automatizări, control acces, stingere incendiu — a căror alterare poate ajunge la „risc vital” pentru oamenii găzduiți.

Partea bună: soluțiile există. Organizația sa a investit în ultimii 5-7 ani pentru a dezvolta una dintre cele 5 mari platforme de reziliență cibernetică operațională existente în piață — descrisă drept unica platformă din România, cu capital 100% românesc, și unica platformă europeană cu astfel de capabilități realizată în Europa. Funcționalitățile prezentate: descoperirea activelor inteligente digitalizate; Deep Packet Inspection (înțelegerea profundă a protocoalelor de comunicație, nu doar cum comunică sistemele, ci și ce comunică); algoritmi de machine learning pentru detecția de anomalii (construirea unei „baze comportamentale” și alertarea la deviații — comenzi neașteptate ca traseu sau timing); prezervarea evidențelor pentru analiza forensics (ca în criminalistica tradițională — sursă, evoluție, impact, cod malițios); și răspunsul la incident, care implică coordonarea unui set de echipe (IT, energie, operațiuni, BMS/automatizări, cyber security) — de unde și importanța dimensiunii OT, care necesită expertiză holistică în infrastructură și facilități.

„Costul mediu al unei întreruperi operaționale în sectorul de construcții, specific clădiri inteligente și centre de date, este undeva la 9.000 de dolari pe minut.” — Mircea Stremțan

„Dacă securitatea cibernetică în IT se ocupă de protecția datelor, securitatea cibernetică în OT se ocupă de protecția infrastructurii operaționale — cea care ne ajută să ne efectuăm business-ul zi de zi.” — Mircea Stremțan

Sinteză realizată pe baza transcrierilor speech-to-text ale prezentărilor din Partea I a Zilei 2. Numele companiilor și ale vorbitorilor au fost corectate conform agendei oficiale a Forumului Construcțiilor 2026.

Moderator: Mihai Toader-Paști (Founder & Expert ESG, towards 0) Speakeri: Bogdan Cozos (Managing Director, Alstom Rail Infrastructure) · Cătălin Lungu (Președinte, OAER — Ordinul Auditorilor Energetici din România) · Diana Culescu (Peisagist, Co-Fondator RPR) · Adrian Alistar (Business Segment Manager Hotels & Retail, Schneider Electric)

Discuția a pornit de la infrastructura feroviară ca „coloană vertebrală” a mobilității urbane. Bogdan Cozos a argumentat cu cifre simple superioritatea căii ferate: un singur sens de cale ferată poate transporta circa 50.000 de oameni pe oră, echivalentul a 9-10 benzi de drum. El a pledat pentru proiecte mai bine pregătite și mai puțin costisitoare, invocând „regula 3:1” (măsori de trei ori, tai o singură dată) și comparând magistrala de metrou M6 (aproximativ 90 de milioane de euro pe kilometru) cu linia spre Otopeni, care ajunge în Gara de Nord în circa 30 de minute și a costat 30 de milioane de euro. Modelul pe care îl recomandă României e cel bulgăresc: proiecte împărțite în „bucățele” digerabile, cu tehnologie și electrificare adăugate ulterior, în timp ce despre Moldova a spus tranșant că e „mult în spatele nostru”.

Cătălin Lungu a mutat accentul pe presiunea legislativă europeană, subliniind că administrațiile „nu trebuie convinse”, pentru că obligațiile vin oricum prin directive. A detaliat calendarul EPBD4 (directiva pentru performanța energetică a clădirilor, versiunea a patra): din 29 mai 2026, clădirile publice noi trebuie pregătite pentru surse regenerabile; de la 1 ianuarie 2027, toate clădirile noi de peste 250 mp trebuie echipate cu panouri solare, urmând un calendar progresiv și pentru clădirile existente (peste 1.000 mp, apoi 750 mp, apoi 250 mp). A introdus și noul indicator de sustenabilitate — Global Warming Potential calculat pe întregul ciclu de viață (LCA-GWP), pentru care Comisia a publicat deja un act delegat. A recunoscut că România a ratat termenul de 29 mai pentru transpunerea EPBD4, invocând incapacitatea guvernului de a-și exercita prerogativele la capacitate maximă. Cifre-cheie din intervenția sa: rata de renovare a clădirilor existente e de circa 1% din suprafața construită, iar peste trei sferturi din clădiri sunt ineficiente energetic.

Diana Culescu a reformulat problema spațiului verde: nu „mai mult”, ci „mai accesibil” și mai echitabil. A prezentat regula 3-30-300 (să vezi trei arbori semnificativi de la fereastră, 30% din cartier umbrit de coronament, maximum 300 m până la primul spațiu verde de relaxare), aplicată deja în Olanda pentru evaluarea valorii locuințelor, în Belgia pentru costul asigurării de sănătate, și în curs de implementare în SUA. Punctul ei cel mai tăios a vizat lipsa datelor: registrul verde e obligatoriu din 2007, dar nefuncțional pentru că administrațiile au făcut caiete de sarcini fără specialiști. A dat exemplul Bucureștiului, care a plătit deja 2 milioane de euro pe o hartă statică care „nu mai merge”, și a estimat că în Herăstrău sunt circa 15.000 de arbori — reper prin care afirmațiile primăriilor despre 20.000-50.000 de arbori plantați devin neverosimile. A insistat că problema reală nu e tăierea la infrastructură (se replantează, 3-5 copaci pentru fiecare tăiat), ci absența totală a programelor educaționale pentru întreținerea plantațiilor: „plantăm, dar cele mai multe plantații nu reușesc”.

Adrian Alistar a adus perspectiva automatizării din hoteluri și retail, unde hotelurile figurează în top 5 consumatori de energie dintre clădiri. Trendurile identificate: electrificare și eliminarea combustibililor fosili, Energy Management System pentru măsurare/optimizare, și prioritizarea tehnologiilor cu ROI rapid (climatizare, iluminat). A argumentat că tehnologia „trebuie să fie invizibilă, dar beneficiile vizibile” și a livrat cifrele cele mai memorabile ale panelului: cererea și consumul de energie electrică vor crește cu 61% până în 2040, iar nevoia de data center se va multiplica de patru ori în intervalul 2023-2030.

Pe tema tensiunilor între infrastructură și spațiu verde, atât Cozos, cât și Culescu le-au numit „false probleme” — Cozos spunând că cerințele de mediu au devenit chiar prea stufoase pentru constructori, Culescu că vegetația dispare din lipsă de profesionalism, nu din cauza infrastructurii.

Citate: – „Nu există mobilitate fără integrarea căilor ferate. […] Trebuie să aplicăm regula 3:1: să măsurăm de trei ori și să tăiem o singură dată.” — Bogdan Cozos – „Nu e vorba de mai mult spațiu verde, ci mai accesibil. E vorba de echitate.” — Diana Culescu – „Tehnologia este invizibilă sau cel puțin așa ar trebui, însă beneficiile trebuie să fie vizibile.” — Adrian Alistar

Cuvinte-cheie finale (o schimbare legislativă dorită în 12 luni): Alistar — mai multă rigurozitate la recepția cu autoritățile și prioritizarea (inclusiv la avizare) a investițiilor eficiente energetic; Culescu — adoptarea CATUC (Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor), astfel încât proiectele de spații verzi să fie coordonate de profesioniști, nu doar de arhitecți; Lungu — nu legi noi, ci corecția celor existente (a semnalat o prevedere NZEB din Legea 372 pe care o consideră inaplicabilă și posibil neconstituțională), transpunerea directivelor și finalizarea Registrului Național Digital al Clădirilor; Cozos — reforma legii achizițiilor publice („suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine” — o vorbă pe care a spus că nu mai e valabilă). Moderatorul a închis pe o notă de optimism echilibrat: România „a dovedit că poate să crească foarte repede; acum trebuie să vedem cum poate să crească mai sănătos”.

Speaker: Mihai Brana (Managing Director, Honeywell)

Mihai Brana a plasat securitatea la incendiu în contextul digitalizării și orașelor conectate, cu teza centrală că „conectivitatea ne poate asigura o securitate la incendiu crescută cu costuri reduse”. A prezentat Honeywell ca o companie globală de înaltă tehnologie (aerospațial, automatizări pentru clădiri și industriale, energie), prezentă în România de peste 30 de ani, cu o unitate de producție de echipamente electronice la Lugoj (una dintre cele mai moderne din lume ale companiei) și un centru de inginerie și suport de business la București de circa 1.800 de angajați — în total aproximativ 3.000 de angajați în România.

A structurat evoluția tehnologică pornind de la tendințele societale care presează industria: urbanizarea (densitate mai mare, deci mai multe persoane afectate de un incident), îmbătrânirea populației (timp de evacuare mai lung pentru vârstnici), clădirile tot mai complexe (risc crescut și fază de flash-over mult scurtată din cauza materialelor), impactul de mediu al incendiilor și criza forței de muncă calificate. Din acestea au rezultat trei direcții de investiție: îmbunătățirea comunicării în caz de incendiu (sistemele de alarmare vocală au înlocuit sirenele clasice, care creau confuzie, permițând mesaje contextuale și evacuare controlată; amplificatoare radio pentru comunicațiile forțelor de intervenție, afectate în clădirile mari), creșterea eficienței mentenanței și un model de business nou. A insistat că digitalizarea nu înseamnă „digitizare” — nu se creează un proces paralel, ci se regândesc modelele de business.

Elementul de noutate tehnică evidențiat: sistemele care se autotestează, eliminând testarea manuală a fiecărui detector, reducând timpul de instalare și întreținere și, crucial în spitale și hoteluri, eliminând întreruperile operaționale în timpul mentenanței. A rezumat evoluția domeniului într-o formulă în trei timpi: în trecut — conformitate (sistem conform normelor, întreținut pe calendar); în prezent — conectivitate și autotestare; în viitorul apropiat — protecție sustenabilă prin prevenție, folosind cloud-ul și inteligența artificială pentru a recunoaște tiparele premergătoare unui incendiu.

Citat: – „Dacă în trecut vorbeam de conformitate, în prezent vorbim de conectivitate și autotestare, iar în viitor vom vorbi despre o protecție sustenabilă, practic de prevenire a incendiului.” — Mihai Brana

Mesaj final: un apel către audiență de a susține conectivitatea și soluțiile cloud în securitatea la incendiu, cu observația că factorul limitativ e adesea legislația — „foarte important este ca și legislația să-ți permită să implementezi anumite tehnologii”.

Speaker: Cătălin Răsturnoiu (Head of Presales & ICT Delivery, Orange România)

Prezentarea a arătat ce oferă Orange zonei B2B din construcții, pornind de la poziția companiei ca cel mai mare operator de telecomunicații din România. Pentru 2026 este anunțată continuarea investițiilor în rețea, cu tranziția către 5G (deocamdată o etapă intermediară între 4G și CA5G) și perspectiva 6G. O noutate menționată: o companie nouă din grup dedicată securității cibernetice, care acoperă serviciile B2B. Fiecare client B2B beneficiază de resurse dedicate — relație contractuală, consultanță tehnică/arhitectură pentru soluții IT, implementare și management al serviciilor — acesta din urmă fiind diferențiatorul revendicat.

Răsturnoiu a trecut prin portofoliul de soluții construite pe infrastructura mobilă. Pe 5G, Orange a implementat peste 30 de proiecte de Smart City și dezvoltă soluții în parteneriat cu companii precum Bosch și Continental. Exemple concrete: la Iași, o intersecție inteligentă care oferă vizibilitate în timp real asupra traficului și detectează incidente într-un centru de comandă și control; la Raja Constanța, o soluție de realitate augmentată prin care operarea utilajelor, training-ul și accesul la documentație se fac la distanță, printr-o cameră video. Pe partea LoRaWAN (conectivitate cu consum foarte redus pentru senzori de apă, gaz, electric), Orange se declară cea mai de succes companie din grupul Orange la nivel european.

Alte soluții din portofoliu, livrate „la cheie” în parteneriat cu dezvoltatori de tehnologie: tracking GPS pentru managementul flotei auto (pe 5G și conectivitate privată), platforma de middleware LiveObjects (interpusă între orice tip de senzor și aplicațiile de business/dashboard-uri), și Mobile Data Analytics — o soluție lansată în urmă cu 2-3 ani care folosește datele de rețea, complet anonimizate, pentru a analiza mobilitatea urbană (util, de exemplu, pentru a evalua vadul comercial al unei viitoare clădiri: câți oameni trec, de unde vin, cât stau, când revin). A prezentat și o soluție de digital signage (ecrane digitale) furnizată în regim as-a-service, Orange asigurând infrastructura de comunicații, cloud și aplicații, iar partenerul ecranele.

Speaker: Lóránd Sata (CEO, SBR Soletanche Bachy Fundații)

Lóránd Sata a construit o pledoarie pentru fundațiile speciale și studiile geotehnice pornind deliberat de la eșecuri, „ca să învățăm nu doar din ce a mers bine”. Studii de caz externe: șantierul de metrou din Singapore (2004), unde cedarea pereților de susținere s-a soldat cu patru victime și unde 50% din daune s-au datorat fundațiilor și condițiilor geotehnice variabile; un bloc răsturnat din pământ la Shanghai (o victimă); și o incintă din Dubai (zero victime) inundată complet după ce o scurgere prin peretele de susținere a fost tratată doar cu o injectare locală.

Exemplul autohton central: tunelul de parașutism (skydiving) de la Chitila (2015-2016), proiectat și executat de firma sa. Cu o excavație adâncă (buclă parțial îngropată, înălțimi de 17-20 m) și un acvifer inferior sub presiune surprins doar „timid” în studiile geotehnice, măsurile de depresurizare au fost luate prea târziu — al treilea puț a fost executat abia la circa 17 m adâncime, iar apa sub presiune a refulat și a umplut groapa („o piscină care nu e ca la Bora Bora”). Concluzia financiară a lovit dur: la un contract mic, de 600.000 de euro, costurile de reparații și remediere au fost de 185.000 de euro — 30% din valoarea contractului, pierdere directă. Al doilea exemplu, un ansamblu rezidențial din București, unde încercările de probă pe piloți s-au făcut din întâmplare în zonele cele mai favorabile; la execuție, terenul s-a dovedit mult diferit, necesitând piloți suplimentari, cu un impact de peste 10% la un contract de 2,9 milioane.

Argumentul-cheie, cu cifre: în 2024 s-au emis în România 37.252 de autorizații de construire (câte un studiu geotehnic obligatoriu pentru fiecare), la o piață a construcțiilor de circa 34 de miliarde de euro — adică aproape 900.000 de euro pe autorizație. Costul mediu al investigațiilor geotehnice fiind circa 5.000 de euro, investiția geotehnică reprezintă în medie doar 0,5% pe autorizație (de la circa 500 de euro pentru o casă privată până la ordinul a 100.000 de euro la investiții mari). Mesajul: acei 0,5% pe care nu îi investim „așa cum trebuie” pot genera un impact de 10-30% asupra costurilor de execuție. A încheiat cu o notă emoțională — invitația copiilor de grădiniță pe șantiere „ca să dea cu nasul de aceste lucrări”.

Citat: – „Așa cum fiecare clădire nu există fără fundație, nu există viitor, nu există generații viitoare fără copii.” — Lóránd Sata

Întrebat dacă România acordă cu adevărat importanță studiilor geotehnice, Sata s-a declarat optimist: dincolo de cadrul legal obligatoriu, dezvoltatorii „s-au educat” în ultimii 20 de ani, iar partea de monitorizare s-a dezvoltat enorm (deși încă în urma Ungariei, unde lucra acum două decenii). Concluzia: „suntem pe drumul cel bun”.

Moderator: Daniel Tudor (Founder, The Concept; host de podcast, zona capital markets) Speakeri: Andrei Corobea (Director Proiecte, One United Properties) · Răzvan Jiga (Head of Development, ELI Parks) · Valentin Roșu (Construction Director RO, Park Lane / AG Capital)

Panelul a privit construcțiile nu ca proces tehnic, ci ca decizie de capital, risc și valoare pe termen lung, într-o piață cu costuri în creștere, forță de muncă sub presiune și autorizări imprevizibile.

Valentin Roșu a prezentat grupul AG Capital (prin Park Lane / Lion’s Head — deținătorul birourilor Oregon Park — și noua divizie Lion’s Head Logistic, intrată pe logistică acum un an și jumătate în România, Bulgaria și Polonia). A confirmat că logistica a devenit „regele/regina” real estate-ului de la COVID încoace și va rămâne. În Bulgaria, grupul a cumpărat anul trecut trei parcuri logistice de circa 77.000 mp (Sofia, Varna, Ruse), fiind locul 2 la logistică și nr. 1 la office/rezidențial de lux; trecerea la euro a stimulat puternic vânzările rezidențiale. A poziționat România ca viitor hub logistic pentru Europa de Sud-Est (distribuție spre Turcia, Grecia), dar a avertizat că mulți jucători „s-au cam oprit” din a investi.

Andrei Corobea (One United Properties) a expus mecanica profitabilității pe rezidențial de lux, într-un context afectat succesiv de pandemie, război și alegeri. Piloni: profitabilitatea „se face la cumpărare, nu la vânzare” (terenul și primele contracte de execuție), o proiectare bine făcută (optimizări, soluții tehnice, coordonarea specialităților) și parteneriatele pe termen lung cu subcontractorii (numiți „parteneri” chiar fără contract juridic, unii lucrând cu el de zeci de ani), care reduc timpul de coordonare la proiectele următoare. A descris instrumentul practic pe care îl folosește: un tabel Excel cu trei coloane — valoarea din contract („litera de lege”), ce spune piața (ex. creșterea motorinei ca un cost real pe care l-ar cere orice executant) și coloana executantului — pentru a rămâne corect când apar greutăți în șantier.

Răzvan Jiga (ELI Parks, revendicat drept cel mai mare dezvoltator local român de logistică/industrial) a dezvoltat rolul parcurilor logistice ca poli de dezvoltare economică locală, dincolo de metri pătrați. Viziunea: nu clădiri izolate, ci hub-uri regionale gândite pe 7-10-15 ani, care schimbă ecosistemul zonal, atrag producție (Cluj, Transilvania, Ploiești), generează locuri de muncă și susțin bugetele locale (logistica fiind de regulă în orașele limitrofe). ELI Parks aduce transport în comun, servicii de food și retail conexe pentru angajați, funcționând aproape ca un mixed-use. Pe colaborarea cu autoritățile: la Bacău există interes pentru o linie de transport, dar frânată de birocrație (buget, consiliu local); la Iași a mers bine (vecinătatea unui parc industrial existent); Oradea, oraș foarte bine dezvoltat, a fost pusă „în hold” din cauza competiției puternice cu parcul industrial al municipiului. Valentin Roșu a completat, apreciind Oradea drept unul dintre puținele orașe mari cu adevărat deschise față de dezvoltatori, spre deosebire de Cluj — „un oraș închis”, unde ultimul depozit s-a făcut acum vreo 10 ani, restul migrând în Florești sau Jucu.

Pe riscuri, fiecare a numit altul: Corobea — nivelul de calitate al lucrărilor executate în șantier (cu o „piramidă” de cauze: management de vârf, contractarea subcontractorilor, organigrama acestora, calificarea muncitorilor); Jiga — riscul indus de autorități și proceduri de autorizare (necontrolabil, cu impact în lanț asupra timing-ului și cash-flow-ului; ELI Parks blochează teren cu capital integral propriu și inițiază avizările devreme, fără dezvoltări speculative); Roșu — lipsa de predictibilitate pe termen scurt și lung (legi și condiții financiare care se schimbă de la lună la lună) și lipsa educației în muncă. Cea mai dură cifră a panelului, de la Roșu: prețul pe metru pătrat de construcții s-a dublat în ultimii trei ani — acum trei ani România era la paritate cu Polonia, acum e la dublu — ceea ce riscă să alunge investitorii. A urmat un schimb tensionat între Roșu și moderator despre cauzele scumpirilor (fier +50% în COVID vs. bursa europeană stabilă, crize repetate de vată deși există fabrici noi în România), moderat de observația că marjele nu sunt neapărat mari, creșterea propagându-se pe tot lanțul.

Pe relația cu autoritățile privind utilitățile, Corobea a dat exemplul zonei Fabrica de Glucoză (One Lake Club și alți dezvoltatori), unde rețeaua de străzi, stații electrice și utilități au fost realizate din bani privați, cu concursul administrației (vechi și noi). One United a construit și școli, ținute ca active închiriate cu destinație exclusiv educațională.

Citate: – „Profitabilitatea se face la cumpărare și nu la vânzare.” — Andrei Corobea – „E foarte ușor să faci o clădire; e mult mai greu să faci un proiect, să faci un hub.” — Răzvan Jiga – „Acum trei ani eram la același preț de construcție de logistică cu Polonia; acum suntem dubli.” — Valentin Roșu

Cuvinte-cheie finale (proiecție 2035): toți trei au mizat pe tehnologie și digitalizare/AI în construcții, pe certificări verzi care să însemne calitate reală, nu doar „marketing tool”, și pe clădiri independente energetic și accesibile. Corobea: „un dezvoltator care gândește pe termen lung — dacă astăzi nu construim cum trebuie, peste 10 ani s-ar putea să nu mai putem face nimic cu clădirile”. Moderatorul a închis citând (via cartea lui Jan Gehl, „Cities for People”) un primar brazilian: „orașele nu sunt problema, ci sunt soluția”.

Moderator: Mihnea Ghilduș (Owner, Dizainăr) Speakeri: Adina Nițu (Segment Manager, Tarkett) · Cosmina Chinciu (Interior Designer, TRS Architecture) · Andreea Luppa (Senior Sales Manager, Zumtobel) · Adrian Manolescu (Presales Manager, Samsung Electronics)

Panelul a reformulat „designul” ca proces și responsabilitate, nu ca estetică.

Adina Nițu (Tarkett) a deschis o „cutie a Pandorei” despre responsabilitate, criticând reducerea valorii la bani și pledând pentru gândirea pe termen mediu și lung: costul nu e cât plătești azi, ci pe toată durata de viață a materialelor și a proiectului (principiul cradle-to-cradle — de unde vine materia primă și ce se întâmplă după utilizare). Cifra ei de impact: în 2025, România a produs 3 milioane de tone de deșeu doar din construcții, ajungând la un moment dat la circa 42% din totalul deșeurilor din țară, cu doar două opțiuni de finalizare — groapa de gunoi sau incinerarea. A demontat mitul că eco-friendly = mai scump: un produs bine ales diminuează costurile pe durata de utilizare, iar sustenabilitatea e „mai degrabă o economie pe termen lung”. Exemple concrete Tarkett: un proiect finalizat anul trecut cu 20.000 mp de mochetă în dale reciclată 100% (trei transporturi către centrele de reciclare, reintrare în producție); parteneriatul cu IKEA (pardoseli reciclate și reproduse în fabrică), cu un studiu de caz la un magazin din Stockholm unde pardoseala veche a fost transformată în pardoseala nouă în timpul relocării. Când reciclarea nu e fezabilă (transport costisitor, infrastructură deficitară în România), soluția alternativă e reutilizarea. Campania națională „REED”, derulată de Tarkett, a atras atenția că „astăzi construim școlile ca în anii ’70”.

Cosmina Chinciu (TRS) a vorbit despre buget ca fundament, folosind o comparație auto: experimentul Porsche din 2006 de a construi un „Porsche din biciclete” ilustrează diferența dintre bugetul „ca experiență” și bugetul „ca aparență” — aceeași randare poate fi implementată în ambele. Analogia extinsă: arhitectura e destinația și drumul, designul interior e confortul din mașină și muzica, iar bugetul e benzina — „oricât de frumos ar fi drumul, dacă benzina se termină, rămânem în câmp”. A insistat că bugetul e prima linie trasată de arhitect (dictează dimensiune, formă, complexitate) și „harta priorităților” în design interior. Pardoseala aleasă trebuie să reziste vizual și ca trafic minimum șapte ani (intervalul în care se schimbă nevoile utilizatorului).

Andreea Luppa (Zumtobel) a prezentat grupul austriac (brandurile Zumtobel, Thorn și Thorn Eco; peste 6.000 de angajați; top 3 mondial „de la A la Z” în iluminat), cu premii Red Dot și gama Tecton — o șină precablată cu rol de busbar, cu design semnat de Pininfarina (casa de design a Ferrari). A subliniat că Zumtobel produce in-house și iluminatul de siguranță/antipanică și evacuare, într-un context în care România s-a aliniat la standarde noi (Normativul I7 aduce multe modificări). Reper tehnic: raportul lumen/watt a trecut de la circa 100 (acum 15 ani) la circa 200 azi. Pe colaborarea cu arhitecții, a descris două scenarii — cel real (iluminatul apare într-o fază finală, „ne trebuie lumină”) și cel ideal (integrare de la faza de design, cu automatizare și senzori din start). A adus și dimensiunea socială: iluminatul care urmează ritmul circadian ajută vindecarea pacienților în spitale, iar în birouri temperatura de culoare ar trebui să fie 4.000 K (neutră), nu 6.500 K.

Adrian Manolescu (Samsung Electronics, divizia B2B/produse profesionale) a prezentat „display-ul ca iluminat arhitectural”. Samsung are 40 de centre R&D (cel mai apropiat, în Polonia, cu 2.500 de angajați) și e nr. 1 mondial pe ecrane profesionale de aproape 17-18 ani. Pe sustenabilitate, are în România două contracte cu firme de reciclare care dezmembrează echipamentele și le trimit înapoi la fabrici („nu ajung niciodată la groapa de gunoi”). Produse arătate: ecran LED fără bezel, modular (un 8K instalat la Sharul Gol, lângă pendulum, în București); tablă interactivă (apreciată de arhitecți pentru desenat și adnotat direct); e-paper (introdus de circa 2 ani, cu peste 50% plastic reciclat din apă); ecranul spațial cu efect 3D de 5 cm grosime (adoptat de Inditex într-un flagship din Spania); și SmartThings Pro, prezentat drept „cel mai puternic BMS din lume”, cu un proiect implementat la o bancă unde facility managerul controlează dintr-o singură interfață vanele de gaz/apă, jaluzelele și climatizarea. Tema recurentă: ecranele trebuie incluse din faza de brief, altfel „monopolizează spațiul”.

Un schimb-cheie a fost întrebarea moderatorului despre echilibrul între ecranul care monopolizează spațiul și cel care îl potențează; Manolescu a distins clar între destinații (un bar de fotbal cere ecran dominant, o locuință cere un ecran „ascuns” ca oglindă/tablou). Toți au convergat spre concepte precum future proofing (spațiul/produsul evoluează cu nevoile utilizatorului), TCO/return of investment și AI văzut mai degrabă ca „prieten” (deocamdată în procesul de creație). Manolescu a numit educația drept cea mai mare problemă a României („de peste 25 de ani mi-am asumat rolul de a educa”), iar moderatorul a lansat invitația la workshop-uri comune cu studenții de la design.

Citate: – „Bugetul de succes nu este cel mai mic buget, ci cel mai inteligent buget ales pentru a implementa acel proiect.” — Cosmina Chinciu – „Sustenabilitatea nu este un cost adăugat, ci mai degrabă o economie pe care o faci pe termen lung.” — Adina Nițu – „E bine ca aceste ecrane, indiferent de destinație, să fie incluse încă de la început, ca să nu apuce ecranul să monopolizeze spațiul.” — Adrian Manolescu

Cuvinte-cheie finale (multiplicatorul de valoare): Adina Nițu — multiplicarea valorii/impactului social al deciziilor de design; Adrian Manolescu — dinamismul și folosirea tehnologiei „cu foarte multă gândire critică” (exemplul parfumeriei cu bobocul de floare care se desface pe ecranul central și „curge” pe ecranele laterale); Cosmina Chinciu — spații autentice „care cresc cu noi” și vindecă oamenii, făcute „ca așa avem nevoie”, nu „ca așa se poartă”; Andreea Luppa — factorul social (iluminatul circadian, well-being-ul). Ideea transversală, formulată de moderator: restricțiile (buget, economie, ecologie, viitor) sunt „restricții creative”.

Moderator: Florin Manoloiu (COO, eDevize) Speakeri: Roxana Vornicu (Managing Partner, Sîrbu & Vornicu Law) · Corneliu Bențe (Președinte-Fondator, UNELM; Bențe & Asociații) · Eugen Sârbu (Partener, Sârbu Partners) · Andreea Carp (Director Fonduri UE și Achiziții Publice, Sph3ra Solutions)

Panelul de final a gravitat în jurul a trei mari teme: contractul standard HG1/2018, legislația nouă a muncii și accesarea fondurilor europene — cu un fir roșu comun: critica „scriitorilor de legi” (Bențe refuză termenul „legiuitor”).

Roxana Vornicu (Sîrbu & Vornicu Law, cercetătoare la King’s College London și lector la Saïd Business School, Oxford) a explicat că firma face „360 degrees construction” — achiziții publice, contract management și dispute (arbitraj național/internațional, litigii). Teza ei: procedura de achiziție e parte din realitatea proiectului, iar echipele de achiziții și cele de project/contract management „trăiesc în silos”, cu memorii, programe și softuri diferite, de unde repetarea acelorași greșeli. A criticat dur abordarea legiuitorului ca „primitivă”: standardizarea prin contracte-tip (FIDIC, FIEC, NEC, JCT) e bună și aduce predictibilitate, dar obligativitatea folosirii HG1/2018 în toate procedurile reglementate de legile 98 și 99 (inclusiv energetic, apă) e „profund greșită”. HG1 e potrivit mai ales pentru infrastructura rutieră, dar nepotrivit pentru domeniul energetic, aeroportuar (unul dintre cele mai complexe tipuri de construcții civile) și spitalicesc. Chiar și în apărare, unde nu e obligatoriu (achizițiile fiind reglementate de OUG 114, nu de legea 98), beneficiarii îl folosesc din reflex de auto-protecție. A semnalat și dezechilibrul sistemului de soluționare a disputelor: tendința beneficiarilor de a merge în instanță (scutiți de taxe de timbru) în locul arbitrajului CCIR, deși „instanțele de judecată din România nu sunt pregătite să administreze dispute de complexitatea celor din construcții”.

Corneliu Bențe (UNELM, expert în legislația muncii) a adus elementele de noutate absolută. A invocat directiva transparenței salariale (care ar putea exclude din achizițiile publice companiile fără sistem de remunerare transparent) și, mai ales, OUG 32/2026 privind angajarea străinilor din țări terțe: firmele mici/noi nu mai pot angaja străini (prag de minimum 50 de salariați), iar noul model-cadru de contract de muncă al străinului (publicat „ieri” în Monitorul Oficial) forțează apelul la agenții de plasare a forței de muncă (deci comisioane). A criticat modelul ca „o mizerie” și „o capcană pentru antreprenori”, introducând concepte inexistente în legislația română: obiectul contractului devine angajarea pe o funcție (nu prestarea muncii contra salariu), salariul net scris în contract (deși e variabil), salariul pe oră (pe care personal îl susține, dar pe care România nu îl cunoaște ca instituție), „concediul de boală” și o perioadă de probă de 90 de zile lucrătoare — cu circa 20% peste maximul legal, capcană care poate anula perioada de probă. UNELM anunță contestarea ordinului. A adus și statistici de la Inspecția Muncii: 97% dintre companiile din România au între 1 și 49 de salariați, 88% între 1 și 9, iar 50,32% dintre muncitori (februarie 2026) lucrează în companii sub 50 de salariați — de unde întrebarea „pentru cine scrieți legile?“, când peste jumătate dintre angajați nu beneficiază de aceste norme prea complicate pentru a fi implementate. Amenzile cele mai mari de la ITM sunt pentru muncă nedeclarată (construcțiile și ride-sharing-ul fiind „campioni”), iar cea mai mare distanță între lege și șantier e la munca suplimentară (repausul săptămânal nu permite muncă în 6 zile, nici repaus sub 12 ore). A reamintit și că de la 1 iulie salariul minim urcă la 4.235 lei, cu obligația reluării negocierilor pentru angajații cu peste 24 de luni vechime.

Eugen Sârbu (Sârbu Partners, avocat de arbitraj în construcții, cu experiență la curți din Elveția, Franța, Anglia) a nuanțat critica HG1. Deși „nostalgic al vechiului FIDIC”, a recunoscut un feedback surprinzător din piață: mulți constructori s-au declarat mulțumiți de HG1 pentru că e mai prescriptiv și „ne e mult mai clar ce avem de făcut” (ce documente justificative se pun la revendicări, grafic actualizat, impact de preț). Problemele au apărut la extinderea contractului în domenii inadecvate și la supervizori insuficient specializați (supervizorul fiind terțul care verifică execuția, aprobă plățile și revendicările). Poziția lui pragmatică: „peștele-l avem, trebuie să ne descurcăm cu el” — după opt ani de contracte, e cazul familiarizării. A pledat puternic pentru clauza de arbitraj aleasă la semnarea contractului (nu la apariția conflictului), cu avantaje concrete: arbitrul de urgență poate da în 10-14 zile o hotărâre obligatorie de suspendare a executării scrisorilor de garanție bancară (10% din valoarea contractului, blocarea cărora înseamnă un deficit de cash-flow major), poate suspenda notificările de reziliere și permite atacarea documentelor constatatoare negative, plus o administrare mai eficientă a probei cu expertiza tehnică.

Andreea Carp (Sph3ra / Sfera Management Solutions, consultanță pentru fonduri europene) a lucrat „la firul ierbii”. A confirmat că banii vin, în special prin PNRR, și a lăudat efortul Ministerului Transporturilor (sub coordonarea secretarului de stat Ionel Scrioșteanu și a DGPED) de recuperare a decalajelor. A mutat vina blocajelor de la contract la „generator”: lipsa de profesionalizare a autorităților contractante, care nu știu să scrie contractul, condițiile specifice, termenele, jaloanele, sancțiunile echitabile sau clauzele de ajustare — problemă identică și pe vechiul FIDIC. A subliniat dificultatea reală a autorității contractante de a asigura managementul de contract, mai ales de la introducerea digitalizării și a obligativității BIM în infrastructura mare. Pe sustenabilitate a fost lucidă: punctarea sustenabilității în proiectele mari „nu a avut un real succes”, pentru că nici autoritatea nu a știut să scrie factorii de evaluare, nici operatorii ce să treacă în oferte în mod măsurabil — aceeași problemă ca la DNSH (Do No Significant Harm), pe care „nu o să scăpăm” nici pe fonduri europene, nici pe achiziții publice. A confirmat că ajustările de preț se acordă în continuare (inclusiv în urma problemelor de aprovizionare legate de închiderea unei strâmtori), dar oamenii adesea „nici nu au curaj să ceară”.

Pe CATUC, panelul a fost în general optimist: consolidare a unor acte dispersate, claritate juridică (susținută și de decizii recente ale Curții Constituționale și de aprobarea tacită care a deblocat Bucureștiul), plus avantajul unei echipe unice care analizează documentația de avize de la început până la sfârșit, în locul mai multor echipe secvențiale.

Citate: – „E greșită abordarea legiuitorului. E greșit, e primitiv. […] Certitudinea juridică e de dorit, dar nu până la paroxism.” — Roxana Vornicu – „Peștele-l avem; dacă peștele-l avem, trebuie să ne descurcăm cu el și să învățăm să-l folosim cât se poate mai eficient.” — Eugen Sârbu (despre HG1/2018) – „Nu-l mai numesc de mult legiuitor. Avem scriitori de legi, pe care nici măcar ajungem să le citim, să le înțelegem și să le putem aplica.” — Corneliu Bențe

Cuvinte-cheie finale (ce ar trebui să schimbe legiuitorul): Roxana Vornicu — externalizarea masivă către consultanți privați a pregătirii documentației de atribuire, asumând că administrația nu e pregătită să gestioneze proiecte mari (modelul britanic, cu AECOM, Buro Happold etc.); Corneliu Bențe — legile făcute împreună cu cei pentru care se scriu (constructorii), cu renunțarea la transparența decizională „doar formală”; Eugen Sârbu — claritate la redactare și stabilitate/tradiție („o lege clară care se aplică ani de zile”), în locul revizuirilor la fiecare câteva luni; Andreea Carp — „să ne oprim din schimbat” și să lăsăm cadrul legislativ neatins 2-3 ani, urmate de o revizuire fundamentată pe feedback din piață. Moderatorul Florin Manoloiu a închis ziua dorindu-și, cu umor, prezența legiuitorilor în sală „ca să schimbe percepția asupra sistemului legislativ”.

Speaker: Bahadir Sonmez — Technical Director Projects & Development, Austrotherm. În dialog cu Marius Șoflete (inginer case pasive).

Bahadir Sonmez a prezentat GeoBlock, denumirea comercială Austrotherm a materialului Geofoam (înrudit cu EPS), folosit din 1972 în proiecte de infrastructură din întreaga lume — Japonia, Norvegia, SUA — și în România din 2003, pe proiecte speciale. Miza tehnică: înlocuirea umpluturilor tradiționale în infrastructură cu blocuri ușoare, montate „ca un set de Lego”, fără echipamente grele, fără forță de muncă numeroasă, fără transport masiv și cu perturbare minimă a comunităților din jur.

Argumentul central a fost dublu — viteză și amprentă de carbon. Sonmez a citat cifre de mediu: un metru cub de GeoBlock înseamnă în jur de 64 kg amprentă de carbon, față de 200–300 kg pentru umpluturile tradiționale, iar avantajul se multiplică pe proiecte de zeci sau sute de mii de metri cubi. Pe latura de productivitate, a dat exemplul unui proiect propriu din Turcia, de circa 60.000 m³: cu metoda tradițională se toarnă zilnic 500–700 m³ de umplutură compactată, în timp ce cu GeoBlock se ajunge la aproximativ 2.000 m³ pe zi. Un proiect estimat inițial la 300 de zile a fost finalizat în circa 72 de zile. Pentru România, a anunțat intenția de a demara, în martie 2026, unul dintre cele mai mari proiecte de acest fel din lume, cifrat în jurul a 85.000 m³ pe o singură locație (detaliile exacte ale amplasamentului sunt neclare în transcriere).

Dialogul cu Marius Șoflete a scos în evidență o temă recurentă a zilei — rezistența la nou. Șoflete a povestit experiența proprie din 2014, când, proiectând una dintre primele case pasive certificate din România pe un teren dificil (sol slab, cu deșeuri), a fost nevoit să demonstreze prin teste de laborator autorităților de control că soluția funcționează, tocmai pentru că „nu mai văzuseră așa ceva”. Concluzia comună: piața românească, atât inginerii tineri cât și cei experimentați, devine tot mai deschisă la tehnologii noi, cu condiția ca acestea să vină însoțite de date tehnice și de o echipă locală de aplicare și proiectare.

„Nu ai nevoie de echipamente grele, nu ai nevoie de forță de muncă numeroasă, nu ai nevoie de transport — și este mult mai rapid decât metoda tradițională.” — Bahadir Sonmez (parafrază fidelă a prezentării în engleză)

„Imaginați-vă că sunteți un copil și aveți un set de Lego care vine cu manual. La fel este și pentru companiile de construcții: pregătim în fabrică forme gata de instalare.” — Bahadir Sonmez

„Nu poți să te ții doar de un singur sistem. Lumea se schimbă, trebuie să te adaptezi.” — Marius Șoflete (în dialog)

Speaker: Gabriel Barta — Founder & Biotechnology Engineer, RongoDesign.

Gabriel Barta a prezentat un produs inovator dezvoltat în România: un panou pe bază de miceliu (rețeaua de fibre a ciupercilor), o alternativă biodegradabilă la materialele clasice din plastic/spumă. Ideea a pornit dintr-o pasiune personală și dintr-o logică de economie circulară: valorificarea unor reziduuri și subproduse industriale care în mod normal s-ar arunca, combinate cu rețelele de fibre de miceliu cultivate în laborator, care acționează ca un „liant natural”. Procesul este stabilizat și standardizat, astfel încât în perete „nu vor apărea ciuperci” — se folosește doar rețeaua de fibre, nu corpul fructifer.

Motivația de fond, a explicat Barta, este calitatea aerului interior: petrecem peste 99% din timp în spații închise, iar materialul propus urmărește un mediu mai sănătos în încăpere. Produsul se află momentan la clasa B de rezistență la foc și a trecut testele de emisii (VOC), cu obiectivul de a obține și certificarea pentru aplicabilitate ca strat exterior. Un beneficiu de mediu subliniat: în timpul procesului de uscare, mixul de reziduuri cu rețea de fibre captează dioxid de carbon — potrivit vorbitorului, aproximativ 2 kg de mix pot fixa de circa două ori greutatea proprie în CO₂ (cifră preluată din transcriere, calitatea audio fiind imperfectă). În spatele produsului stau peste 5 ani de cercetare, un patent pentru rețetele proprii și un proiect-pilot.

Barta a legat soluția de tendințele de reglementare care „bat la ușă” — apropierea anului 2030 și cerințele tot mai stricte de raportare — și de o specializare emergentă la nivel european: carbon engineer, respectiv calculul energiei înglobate (embodied energy) și al emisiilor aferente unui material de construcție pe întregul ciclu de viață.

„Valorificăm niște reziduuri sau subproduse care în mod normal se aruncă și venim spre o industrie care consumă foarte multe resurse naturale — o soluție inovatoare, palpabilă și reală, produsă în România.” — Gabriel Barta

„Nu vor apărea ciuperci în perete, pentru că produsul este stabilizat și standardizat. Ce vom avea în perete este un mediu sănătos, un produs natural cu care putem interacționa.” — Gabriel Barta

Notă de redacție: transcrierea acestei sesiuni conține numeroase erori de recunoaștere automată a vorbirii (inclusiv numele redat greșit „Roto Design”/„Gabriel Bardamă”); cifrele și detaliile tehnice au fost preluate cu prudență și corectate acolo unde agenda oficială permite.

Speaker: Georgi Petrov — Health, Safety & Wellbeing, STRABAG. În dialog cu Marius Șoflete.

Georgi Petrov a construit o pledoarie pentru cultura de siguranță ca fundament al oricărei organizații din construcții. A trecut în revistă tipurile de cultură de siguranță: cea forțată (oamenii respectă regulile doar cât timp sunt supravegheați — „odată ce nu ești acolo, lucrurile o iau razna foarte repede”), cea integrată în sisteme de documente (adesea prea complicată — „oamenii de pe șantier nu citesc documente de 500 de pagini”) și cea bazată pe implicare, singura care produce rezultate durabile. Cheia, spune Petrov, este să „digerezi” informația și să o transmiți muncitorilor într-un limbaj care le afectează concret munca de zi cu zi.

Mecanismul STRABAG se bazează pe implicarea personalului de jos în sus și de sus în jos: ascultarea oamenilor de pe șantier (cei care cunosc cel mai bine provocările reale), transformarea muncitorilor implicați în „modele” și reprezentanți ai siguranței pentru colegii lor, precum și raportarea proactivă. Un exemplu concret: near-miss-urile (incidentele fără consecințe) — la început rar raportate, acum „sute în fiecare zi” pe șantiere — care permit rezolvarea problemelor înainte să se transforme în accidente. La acestea se adaugă vizitele zilnice pe șantier ale managementului, testarea în practică a echipamentelor noi (validată de cei care le folosesc efectiv), trainingurile și evaluările de competență. Un principiu esențial: politica de „no blame” — fără a arăta cu degetul — pentru ca oamenii să nu se simtă ținta companiei și să comunice deschis.

În dialogul de final cu Marius Șoflete, discuția a alunecat spre tema-fanion a zilei — cultura meseriei (craftsmanship). Petrov, responsabil pentru mai multe țări, a confirmat că în unele dintre ele cultura meseriei „lipsește”, nu mai e ca odinioară, dând Germania ca exemplu pozitiv, unde muncitorii vin pe șantier deja pregătiți și formați.

„Un proiect de succes este atunci când fiecare persoană implicată se întoarce acasă, la familia sa, întreagă. De aceea contează siguranța pentru noi.” — Georgi Petrov

„Dacă te bazezi doar pe specialiștii de sănătate și securitate, pe termen lung pierzi bătălia. Ai multe șantiere și puțini specialiști — dar dacă ai echipe dedicate siguranței, atunci ești pe drumul cel bun.” — Georgi Petrov

„Avem o politică de «no blame» — nu arătăm cu degetul. Numai așa poți construi o cultură de siguranță liberă și pozitivă.” — Georgi Petrov

Moderator: Cătălina Manoloiu (Business Development Director, eDevize). Panelistă: Anca Zegrean — Partener, Biriș Goran (perspectivă juridică). Panelistă: Elena Badea — Manager Resurse Umane, Construcții Erbașu. Panelist: Gheorghe Bălăceanu — Președinte, FGS Familia (Federația Generală a Sindicatelor Familia) și Casa Socială a Constructorilor. Panelistă: Gabriela Sterian — Senior Expert & Project Management, Cluster TEC (PhD, formare profesională și tranziție digitală/verde).

Cel mai bogat panel al întregului forum a plecat de la o întrebare simplă a moderatoarei: ce contează cel mai mult pentru retenție astăzi — banii, traseele de carieră sau cultura de șantier și felul în care este tratat omul? Răspunsul Elenei Badea a dat tonul întregii discuții: banii nu mai sunt factorul principal. În opinia sa, ceea ce îi determină pe angajați să rămână este tot mai mult investiția companiei în cariera lor. Badea a adus din culise o noutate europeană — sistemul Individual Learning Accounts (ILA), conturi individuale de învățare, prezentat la un workshop al Uniunii Europene la Bruxelles: fiecare persoană ar dispune, pe parcursul vieții, de un buget dedicat dezvoltării profesionale. A citat modelul francez CPF și interesul crescut din Lituania și Slovacia, precizând că în România proiectul se află în fază de pilotare și proiectare, tocmai pe sectorul construcțiilor, acolo unde problema retenției este cea mai acută.

Gabriela Sterian a completat cadrul instituțional: Comisia Europeană a încercat de circa patru ani să impună sistemul la nivel național, însă mecanismul financiar (fonduri care pot veni de la angajator, angajat și stat) nu poate funcționa decât printr-un organism paritar — în cazul construcțiilor, Casa Socială a Constructorilor, partener cu Ministerul Muncii într-un proiect de patru ani. Sterian a insistat pe realitatea structurală a sectorului: peste 80% dintre firmele de construcții din România sunt IMM-uri, iar dintre acestea peste 60% sunt mici și foarte mici — companii care, prinse în subcontractări și dependente de rambursări, prioritizează supraviețuirea zilnică în detrimentul investiției în oameni. Ea a readus în discuție și proiectul de politică publică al cardului lucrătorului (ID card) în construcții — un instrument pentru accesul pe șantier, dar și pentru recunoașterea competențelor și construirea încrederii.

Tensiunea centrală a panelului a fost teama angajatorilor de a investi în formare: dacă îl califici pe om, iar apoi pleacă la concurență, ce faci? Gheorghe Bălăceanu a ilustrat-o cu un exemplu trăit — un curs de 20 de instalatori din care, în sectorul de construcții din România, au rămas „vreo 18”, majoritatea celorlalți plecând să lucreze în alte țări UE. A recunoscut că propunerile făcute împreună cu FPSC (și cu Cristian Erbașu) către Ministerul Muncii nu s-au concretizat, parțial din cauza fluctuației de la conducerea ministerului. Anca Zegrean a răspuns acestei temeri cu soluția juridică: acordul de formare profesională, „unul dintre cele mai subutilizate instrumente juridice” — printr-un act adițional, angajatorul poate condiționa rămânerea angajatului o anumită perioadă după curs, sub sancțiunea restituirii pro rata a costurilor. La acesta se adaugă bonusurile de retenție eșalonate, plătite la atingerea unor praguri de vechime (4, 5, 6 ani). Concluzia ei: „instrumente există, creativitate există, trebuie să mai fie și un pic de voință”.

Miezul argumentului Ancăi Zegrean a fost însă unul de cultură, nu de contract: respectul pentru meserie se reconstruiește pornind de la respectul angajatorului față de angajat, iar acesta nu se declară, ci se construiește prin contracte, politici și implementare efectivă. A vorbit despre dreptul la demnitate și onoare în muncă (drept civil fundamental, nu doar o „literă în Codul muncii”), despre cele peste 20 de obligații de informare pe care le are angajatorul, despre SSM real (echipamente de protecție eficiente, instruiri într-un limbaj adecvat, nu bifat în carnețel) și despre limbajul din șantier: „Știm cu toții care este limbajul din șantier. Nu, nu este ok. Poate a fost ok acum 20 de ani.” A subliniat că generațiile noi (Gen Z, Gen Alpha) nu mai tolerează tratamentul vechi, într-un context de deficit major de personal, în care sectorul construcțiilor este „în frunte” — „nu mai găsim pe altul”. Respectul, a insistat ea, cascadează întotdeauna de sus în jos, niciodată invers, pentru că angajatul se află într-un raport de inferioritate ierarhică.

Un fir aparte, adus insistent de Gheorghe Bălăceanu, a fost remunerația ca formă de recunoaștere și situația lucrătorilor din țări terțe. Statistic, a spus el, „80% dintre lucrătorii din construcții sunt necalificați” — dar mulți sunt de fapt meseriași plătiți nedrept ca necalificați. A povestit cazul „Nea Ion”, un maestru pe care îl știa de 3.000 de euro, angajat cu salariu de necalificat, și scrisoarea trimisă unui dezvoltator ai cărui muncitori erau, pe hârtie, toți „necalificați”. Despre muncitorii străini — pakistanezi, indieni, nepalezi, nigerieni — a spus că sunt „foarte buni meseriași”, dar se lovesc de o problemă concretă: certificatele de calificare nu le sunt recunoscute (nu a găsit în România niciun traducător autorizat de limba indiană pentru a le traduce actele), contribuie la sistemul de pensii fără să beneficieze de el, iar soluția de perspectivă ar fi o directivă europeană privind portabilitatea competențelor. Bălăceanu a povestit și cum a adus „vreo 2.000 și ceva de lucrători din Italia” (români întorși acasă), lăsând negocierea salarială pe seama patronului, și a pledat pentru inițiative concrete: școala mobilă de meserii (un autocar amenajat ca sală de curs, dus direct pe șantier), cursuri de formare croite pe nevoile reale ale angajatorilor, un contract colectiv de muncă sectorial (susține că este singurul din sectorul privat din România), concursuri pe meserii, o eventuală pensie ocupațională și protecție pentru muncă la temperaturi extreme.

Panelul a atins și rădăcina problemei — sistemul educațional. Gabriela Sterian a amintit că, timp de peste 20 de ani, „studii” a însemnat aproape exclusiv facultate (cu trenduri succesive spre IT, finanțe-bănci, management), în timp ce școlile profesionale au dispărut efectiv din sistem, iar planurile de învățământ preuniversitar „nu conțin nimic de digitalizare, nimic de sustenabilitate, nimic de economie circulară” (Ministerul Educației are acum în derulare un proiect de revizuire a standardelor). Anca Zegrean a completat cu tema stereotipurilor și a discriminării subtile: lipsa de respect față de muncitori vine dintr-o formă de părtinire legată de percepția asupra inteligenței lor. S-a dat pe sine drept „exemplu negativ”, povestind cum a chemat duminică un lăcătuș no-stop așteptând „un domn după o bere”, și a venit un tânăr de sub 30 de ani, curat, educat, cu o trusă de scule de ultimă generație, pe care „l-a aplaudat din instinct”. Concluzia panelului a fost un apel la rebranding-ul meseriilor și la o campanie de imagine care să înlocuiască figura „dorelului” cu cea a meseriașului — reunit într-un slogan asupra căruia panelul a căzut de acord la final.

„Deja banii nu mai reprezintă cel mai important element sau factorul decisiv atunci când angajații au în calcul să rămână la actualul angajator sau să-și schimbe locul de muncă.” — Elena Badea

„Respectul pentru meserie îl reconstruim pornind de la respectul angajatorului pentru angajați. Respectul nu îl impui și nu îl declari — îl construiești prin contracte, prin politici și prin implementare efectivă.” — Anca Zegrean

„Dacă omul ăla e meseriaș și tu vezi ce competențe are, nu cere nimeni să-l plătești decât în funcție de ce competențe are. Dar plătește-l! Nu-i da bani de necalificat.” — Gheorghe Bălăceanu

„Nu putem trece cu vederea faptul că, acum niște ani buni, au dispărut școlile profesionale. Efectiv au dispărut din sistem.” — Gabriela Sterian

Mesajul-cheie / cuvintele de final: întrebați care este lucrul care l-ar face pe un tânăr să spună cu mândrie „sunt meseriaș”, paneliștii au răspuns pe rând — respectul și valoarea recunoscută (Elena Badea), rezultatul muncii care dăinuie („uite, asta eu am făcut-o” — Gheorghe Bălăceanu), satisfacția unei meserii „care nu este murdară, ci aduce lucruri palpabile ce dăinuie 50, 100, 300 de ani” (Gabriela Sterian) — totul închizându-se cu sloganul propus de Anca Zegrean și adoptat de întreg panelul: „Meseria este brățară de aur.”

Moderatori: Cătălina Manoloiu (Business Development Director, eDevize) și Marius Șoflete. Panelist: Cristian Manolache — Director Operațional, ADURO. Panelist: Mihai Săvan — Construction Engineer, Aedificium (Cluj-Napoca). Panelist: Andrei Chirilă — Construction Director, Habitat for Humanity România. Panelist: Silviu Dăescu — Director General, DEConstruct.

Notă: agenda oficială listează trei paneliști, însă pe scenă au urcat patru „eroi ai șantierului” — al patrulea fiind Mihai Săvan, Construction Engineer la Aedificium, prezentat de moderatoare la deschiderea panelului.

Panelul de închidere a zilei a mutat discuția de la principii la teren: cum se traduce concret respectul și bunăstarea în performanță pe șantier. Cristian Manolache (ADURO) a legat totul de predictibilitate și organizare: comparând proiecte tehnic similare, cele cu o bună organizare și un grafic de execuție respectat au avut rezultate net mai bune, atât la termene, cât și la productivitate. Punctul lui de plecare — respectul pentru programul de lucru al oamenilor: „atât timp cât omul are timp să se odihnească, începe o nouă zi mult mai echilibrat”. Manolache a pledat pentru schimbarea culturii (renunțarea la „cutumele vechi”) și pentru investiția în training-uri de siguranță, subliniind că protejarea omului este și în interesul companiei: pierderea unui maistru, inginer sau șef de șantier înseamnă o pierdere directă pentru firmă — „acel om acasă are o familie pe care trebuie să o întrețină”.

Andrei Chirilă (Habitat for Humanity) a adus perspectiva cea mai distinctă, cea a muncii cu voluntari — oameni care lucrează „cu zâmbetul pe față, fără să fie plătiți”. Secretul, spune el, este să le dai oamenilor un sens: sunt primiți cum trebuie, învățați ce au de făcut, iar greșelile sunt corectate „într-un mod politicos, frumos”. La Habitat, siguranța este intransigentă — cască obligatorie din momentul intrării în zona de șantier, ham de protecție ancorat la linia vieții pentru orice lucru la înălțime, și un evaluator terț de siguranță pe șantier. Chirilă a definit responsabilitatea pe patru puncte clare: ierarhie clară, demnitate la fiecare nivel, autonomie parțială (fiecare știe unde se termină zona lui de decizie) și verificare/monitorizare „care nu umilește, ci întărește”. A adus și două povești-emblemă: Cristi, întors după peste 15 ani în Spania cu disciplina unui șantier serios, devenit supervizor de voluntari — „așa ceva nu poți cumpăra cu bani”; și Laurențiu, venit la 50 de ani fără experiență în construcții, fost măcelar, exemplu de demnitate a muncii. La el, echipa de bază are 14 oameni (10 muncitori și 4 șefi de echipă), cu o vechime medie de 6–8 ani — într-un sector unde „oamenii pleacă de la un loc de muncă la altul pentru 50 de lei pe zi”, dar unde, spune Chirilă, „la noi nu se întâmplă asta”. A evocat și evenimentul din 2017, când Habitat a „găzduit” peste 1.000 de voluntari și a construit 36 de case în 5 zile, o operațiune logistică în care organizația „funcționează uneori aproape ca o agenție de turism”. După 22 de ani în Habitat, spune că a avut „puține incidente mici”.

Silviu Dăescu (DEConstruct) și Mihai Săvan (Aedificium) au adus perspectiva critică asupra culturii de securitate în muncă — distincția dintre a bifa (ca să nu iei amendă) și o cultură reală. Realitatea din șantier, spun ei, este că instructajele „se fac pe repede înainte”, pe presiune de viteză, „vrem să bifăm niște semnături pe niște hârtii ca să ne acoperim legal”. Idealul ar fi ca instructajul să protejeze efectiv omul și să-i dea curajul să spună „stop, eu nu merg mai departe în aceste condiții” fără teamă. Dăescu, cu experiență de muncă în Germania, a fost tranșant: „la noi nu avem o cultură în ceea ce privește protecția muncii”, oamenii o percep ca pe „o pierdere de timp”, pentru că beneficiarul, patronul, toată lumea cere „ieftin și repede”. A insistat pe conștientizarea în cascadă — de la conducere, la inginer, la maistru, până la ultimul muncitor — și pe gesturi elementare care salvează vieți (ce faci, de fapt, când cineva se electrocutează sau cade). Punctul lui: „sunt convins că există oameni care lucrează în șantier de X ani și care nu au participat niciodată la un instructaj cap-coadă”.

Un al doilea fir al panelului a fost relația antreprenor general – subantreprenor și organizarea de șantier. Pornind de la o întrebare din public (cum convingi antreprenorul general că și firmele mici au nevoie de un procent din banii de organizare de șantier), Silviu Dăescu a descris tensiunea reală: antreprenorul general se gândește la propriile nevoi și încearcă să aloce cât mai puțin subantreprenorului, deși consecințele se răsfrâng, până la urmă, tot asupra lui. Cristian Manolache a oferit contra-modelul ADURO: alocarea din proiectare a spațiilor pentru containerele subantreprenorilor și a utilităților, cu cerința ca aceștia să includă organizarea de șantier în prețul unitar. Mihai Săvan a pledat pentru echilibru: „e foarte ușor să ne acoperim de hârtii, de contracte, de convenții de protecție a muncii”, prin care antreprenorul general „a scăpat de orice responsabilitate printr-un act de subantrepriză” — dar imaginea finală a șantierului este a lui.

Întrebați cum se convinge un patron sceptic că investiția în condiții mai bune nu e cheltuială, ci profit, răspunsul comun a fost: prin cifre. Andrei Chirilă a dat exemplul mutării muncitorilor de la cazarea în containere la casă/pensiune, cu masa de prânz și de seară asigurate — „productivitatea și randamentul șantierului au crescut enorm”. Pe tema atragerii tinerilor în meserii de șantier (nu în posturi TESA), paneliștii au convers spre aceleași idei ca în panelul anterior: program de lucru previzibil, siguranță, respect, sentimentul de apartenență și de utilitate, crearea unui cadru de profesioniști, promovarea „părților bune” ale muncii și readucerea școlilor profesionale / parteneriate public-privat pentru școlile de arte și meserii. Mihai Săvan a povestit propria experiență cu stigmatul („când am terminat facultatea și m-am dus pe șantier, mama mi-a spus, dintr-o mare grijă, «vezi să nu ajungi și tu pe țiv»“) și lipsa internshipurilor pe șantier („se fac internshipuri în IT, la contabilitate — pe șantier, cam puține”), reamintind totuși că munca de șantier rămâne fizică, în aer liber, cu riscuri reale.

La final, întrebați despre progresul României, s-au conturat trei tonuri: Cristian Manolache — optimist, cu un trend „sinusoidal, dar ascendent”, susținut de tehnologie și AI; Andrei Chirilă — „un optimist incurabil”, convins că tehnologia va ajuta enorm; Silviu Dăescu — realist-precaut, semnalând două probleme persistente: accesul la cash-flow și indicatorii tehnico-economici care duc la subfinanțarea lucrărilor („când ne trezim că luăm o lucrare cu 99% și nu suntem în stare să o facem”). Aici a intervenit și o critică transversală a panelului, preluată de moderatoare: câștigarea licitațiilor „la 60–70%” face imposibilă investiția în bunăstarea șantierului, de unde nevoia schimbării criteriilor de atribuire (prețul cel mai scăzut nu înseamnă calitate).

„Cristi a venit acasă cu o meserie solidă în mâini. Face totul cu zâmbetul pe buze. Așa ceva nu poți cumpăra cu bani — cu siguranță nu pentru salariu stă la noi.” — Andrei Chirilă

„La noi nu avem o cultură în ceea ce privește protecția muncii. Oamenii nu înțeleg că măsurile pe care le luăm sunt pentru ei — ca să ajungă la finalul zilei sănătoși acasă, în fiecare zi.” — Silviu Dăescu

„Industria consideră oamenii «forță de muncă». Sună ca un produs, ceva între benzină și ciment. Cred că e important să le dăm demnitatea și să le arătăm care e sensul și rolul lor.” — Andrei Chirilă (reluând o formulare a moderatoarei)

„Nu trebuie să uiți niciodată că cel de jos este cel care te-a dus pe tine sus.” — Cristian Manolache

Mesajul-cheie / asumările de final: panelul s-a încheiat cu angajamente personale — moderatoarea: să promoveze tot mai mult ideea că „șantierul viitorului nu este o fabulă, ci o realitate”; Cristian Manolache: investiție continuă în oameni și tehnologie, plus schimbarea criteriilor de atribuire la licitație; Mihai Săvan: să vorbească frumos oricărui tânăr despre șantier și să-l încurajeze să încerce meseria; Andrei Chirilă: aceeași atenție constantă pentru siguranța oamenilor (și a voluntarilor) și sprijin pentru tineri și inițiativă; Silviu Dăescu: „Voi respecta fiecare muncitor, fiecare colaborator în parte — pentru că, în primul rând, omul dorește respect.”

Sinteză realizată pe baza transcrierilor sesiunilor Zilei 3 a Forumului Construcțiilor 2026. Numele proprii și funcțiile au fost corectate după agenda oficială; cifrele și afirmațiile provin din transcrieri și au fost redate cu prudență acolo unde calitatea înregistrării a fost imperfectă.