Impresii la cald după Conferința Construcțiile – „Motorul” Economiei în 2023

Picture of Florin Manoloiu

Florin Manoloiu

Chief Operations Officer

Pe 9 februarie 2023, echipa eDevize a organizat cu succes prima sa conferință adresată antreprenorilor și liderilor de afaceri din domeniul construcțiilor. Evenimentul a avut loc la Hotel Ramada și a atras peste 160 de participanți din toată țara, interesați să discute și să exploreze noi oportunități de afaceri, să facă networking și să găsească soluții pentru provocările cele mai mari din această industrie.

Conferința a fost organizată special pentru a facilita un dialog deschis între liderii din industria construcțiilor și a abordat subiecte importante, precum oportunitățile și provocările din piață, schimbările majore aduse de legislația pentru construcții în 2023 și impactul acestora, procesul de digitalizare în industrie și modalitățile de accesare a fondurilor în acest an.

Printre subiectele din agendă s-au numărat perspectiva la nivel macro, evaluarea și ofertarea corectă în construcții, tendințele economice actuale din piața construcțiilor și problemele legate de forța de muncă și gestionarea crizei de materiale. Speakerii din industrie au împărtășit cu sinceritate și deschidere poveștile și experiențele lor. Ziua a fost plină de energie, cu multe idei inovatoare și oameni excepționali care s-au adunat pentru a se conecta și învăța unii de la alții.

Dorim să mulțumim pe această cale tuturor speakerilor care ne-au fost alături în acest demers și care au contribuit în cadrul acestui eveniment.

Agenda conferinței a fost următoarea:

Panelul 1, "Perspective la nivel macro", i-a avut ca invitați pe:

  • Cristian Erbaşu: CEO | Constructii Erbasu SA
  • Cătălin Vişan: Director Executiv | Concelex
  • Cătălin Podaru: CEO | Leviatan Design
  • Attila Puskás: Director de Contractare | Kész Romania
  • Florin Manoloiu: Chief Commercial Officer | eDevize

Panelul 2, "Evaluarea și ofertarea corectă în construcții. Trenduri economice în piața construcțiilor", i-a avut ca invitați pe:

  • Radu Rică: Director Dezvoltare | Constructii Erbasu SA
  • Gabriel Marcu: Chief Technical Manager | Leviatan Design
  • Mădălin Matica: Director General | Interhub Development
  • Cătălina Miu: Commercial Manager | eDevize
  • Adrian Dragomir: Fondator | Termene.ro

Panelul 3, "Digitalizare, Fonduri 2023, Legislatie si Nevoi specifice ale industriei", a fost susținut de voci feminine puternice și cu o reală influență în domeniul construcțiilor

  • Anca Ginavar: Director General | Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației<
  • Irina Forgo: Director | FPSC
  • Romina Posea: Head of Planning & Continuous Improvement Office | Leviatan Design
  • Sonia Bandrea: Director Vânzări | Fabrica de Consultanță

Partenerii media prezenți în cadrul conferinței noastre sunt dintre cele mai prestigioase publicații și platforme din domeniul construcțiilor, precum Bursa Construcțiilor, Revista Construcțiilor, SpațiulConstruit.ro, Agenda Construcțiilor și Matek. Suntem încântați să lucrăm împreună cu aceștia și sperăm că vor fi alături de noi și la viitoarele ediții ale conferințelor organizate de eDevize. Vom oferi în curând mai multe detalii cu privire la evenimentul următor, inclusiv data, locația și tematica acestuia.

În cadrul conferinței Construcțiile – „Motorul” Economiei în 2023 am avut ocazia să prezentăm un proiect social important pentru noi, prin care dorim să oferim sprijin și ajutor persoanelor aflate în situații dificile. Echipa eDevize împreună cu alți parteneri importanți din piața construcțiilor vor contribui financiar, cu forță de muncă și materiale de construcții pentru izolarea termică a 500 de case. Scopul nostru este să aducem o schimbare pozitivă în viețile familiilor defavorizate și a copiilor care învață în condiții improprii și suntem convinși că „împreună putem face mult bine”!

Pe cei interesați să se alăture acestei campanii îi încurajăm să acceseze pagina noastră de înscriere la https://edevize.ro/inscriere-proiect/ și să completeze informațiile de contact și modul în care doresc să contribuie. După înregistrarea datelor, un consultant din cadrul echipei eDevize va lua legătura cu fiecare companie în parte pentru a oferi mai multe detalii. Asigurăm toți colaboratorii de transparența totală a campaniei și de faptul că vor fi informați în mod regulat cu privire la progresul lucrărilor și noi evoluții.